Mergi la conţinutul principal
A intrat în plin, cu farurile stinse, pe contrasens

Tupeu de poliţist

două maşini au fost făcute praf, din cauza unui agent de poliţie care a pornit într-o cursă nebună pe Şoseaua de Centură şi a fost la un pas să provoace moartea a patru persoane: o femeie însărcinată, un copil de 2 ani şi doi bărbaţi, toţi aflaţi în maşina pe care omul în uniformă a izbit-o în plin • la volan era Ion Emanuel, un poliţist cu multe “bube în cap”, judecat în dosarul “Mită la poliţişti”, căruia, în rechizitoriu, procurorii i-au făcut o caracterizare şocantă: un şofer care conduce băut, atât maşina personală, cât şi pe cea de serviciu • în urma accidentului de marţi seară, colegii de la Rutieră i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice

 

O tragedie a fost la un pas de a se produce, marţi seara, pe Şoseaua de Centură, vinovatul fiind chiar un poliţist. Ion Emanuel, agent de poliţie aflat la volanul unui “Volkswagen” negru, mergea pe şosea, cu farurile stinse, şi a intrat efectiv într-o altă maşină aflată pe contrasens. Victime puteau fi o femeie însărcinată cu gemeni, un copil de 2 ani şi alţi doi bărbaţi aflaţi în maşina izbită în plin, chiar în zona Poligonului Vulpea. Din fericire, persoanele aflate în maşina implicată în accident, care s-a făcut praf, au avut noroc.

Evenimentul rutier s-a produs puţin după ora 20.00, astfel că afară se întunecase deja. Un bărbat de 29 de ani, din Călăraşi, circula liniştit cu autoturismul “Ford”, pe Centura Brăilei, fără a se gândi vreun moment că avea să trăiască un coşmar. În maşina condusă de acesta se aflau patru persoane, adică şoferul, cumnatul acestuia cu soţia, însărcinată în 5 luni şi copilul lor, de numai 2 ani. La un moment dat, cel aflat la volan s-a trezit izbit în plin, el fiind în stare de şoc imediat după impact. Şi-a revenit după ce a constatat că ocupanţii autoturismului sunt în viaţă. Chiar el le-a spus jurnaliştilor că nu a văzut autoturismul “VW” condus de Ion Emanuel, întrucât aceasta avea farurile stinse. “Individul venea pe contrasens, depăşea cu luminile stinse. Nu avea nici poziţii, nimic nu avea, era beznă. În 5 - 10 metri l-am văzut, am frânat pur şi simplu. Nu ştiu. Mai eram în maşină cu cumnatul meu, soţia lui şi un copil”, a declarat şoferul aflat la volanul Fordului.

Poliţiştii rutieri s-au deplasat la faţa locului şi au dat startul anchetei. S-a aflat repede că la volanul maşinii care a provocat accidentul era un poliţist, Ion Emanuel. Culmea, acesta a refuzat să sufle în etilotest, asta deşi cei prezenţi la faţa locului spun că ar fi simţit urme de alcool, după cum ne-au relatat.

Se pune acum întrebarea de ce a refuzat poliţistul să sufle în fiolă? Nu putem să facem presupuneri, chiar dacă unele persoane susţin că acesta sigur era băut, adevărul urmând să fie scos la iveală după analiza probelor de sânge. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde a acceptat să îi fie prelevate probe biologige de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

Poliţiştii au stabilit că Ion Emanuel, unul dintre inculpaţii în dosarul “Mită la poliţişti”, conducea autoturismul VW dinspre Baldovineşti către municipiul Brăila şi, în zona Poligonului Vulpea, a scăpat volanul de sub control, ajungând pe contrasens şi intrând în coliziune cu autoturismul Ford.

 

De la tamponare, la accident. Dosar penal pentru poliţistul vinovat

În urma impactului dintre cele două autotursime, nu au rezultat victime, cel puţin în primă fază. Evenimentul intrase la categoria tamponare, însă, ulterior, s-a transformat în accident, asta pentru că femeia din autoturismul Ford, în vârstă de 22 de ani, care era însărcinată, a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Nu a fost însă nevoie de internare, starea ei fiind bună.

Poliţistul care a provocat accidentul are acum dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autotursim sub influenţa băuturilor alcoolice, după cum ne-au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Potrivit unor surse, bărbatul de 40 de ani emana halenă alcoolică, dar probele biologice recoltate de la acesta sunt singurele care pot arăta clar dacă poliţistul era sau nu băut. Oricum, după accidentul de marţi seara, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a dispus cercetarea prealabilă în acest caz, o anchetă internă urmând să scoată adevărul la iveală.

Surse din cadrul IPJ ne-au informat că poliţistul a mai avut ceva probleme, din cauza alcoolului, cu ani în urmă. Iniţial, acesta a lucrat la Ordine Publică (OP) apoi la Rutier, însă a fost trimis înapoi la OP pentru că, prin 2003-2004, fiind sub influenţa alcoolului, a intrat cu autoturismul într-un stâlp, în zona Barieră. Se pare că era autoturismul personal. A revenit apoi la Circulaţie, unde a şi picat în plasa ofiţerilor de la Control Intern. La acest moment, bărbatul cercetat de altfel şi în dosarul „Mită la poliţişti”, pus la dispoziţie, îşi desfăşoară activitatea la GAZ.

 

“Caracterizarea” dată de procurori

În rechizitoriul procurorilor, care au dispus trimiterea în judecată a poliţistilor de la Biroul Rutier, acuzaţi că au luat mită, apare o “caracterizare” interesantă a poliţistului Ion Emanuel: a reieşit faptul că acesta consuma băuturi alcoolice, chiar şi în timpul serviciului, el conducând sub influenţa alcoolului, pe drumurile publice, atât maşina personală, cât şi pe cea de serviciu. “Aceste aspecte reies din discuţiile telefonice din data de 18 decembrie 2014, orele 19.08, 21.21 şi 22.13, şi din 19 decembrie 2014, orele 00.50 şi 00.54”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

 

Dosarul «Mită la poliţişti». Acuzaţii

Agentul de poliţie Ion Emanuel este inculpat alături de alţi peste 20 de colegi acuzaţi de luare de mită, el fiind chiar unul dintre arestaţii preventiv după descinderile în forţă care au avut loc la Poliţia Brăila, în dimineaţa zilei de 11 mai 2015. Lucrătorii de la Biroul Rutier şi Ordine Publică au ajuns în atenţia Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) după ce ar fi băgat în buzunar diferite sume de bani şi au uitat să aplice legea, deşi asta era responsabilitatea lor. Oamenii în uniformă sunt acuzaţi că au luat mită, în unele cazuri sume consistente, tocmai pentru a trece cu vederea unele nereguli săvârşite în trafic de şoferi certaţi cu legea.

În rechizitoriu, procurorii fac o descriere a activităţii infracţionale a agentului de poliţie Ion Emanuel, în care arată faptele comise de acesta, fiind vorba despre luarea de mită.

Redăm interceptările anchetatorilor:

La data de 28.03.2015, potrivit colaboratorului, agentul de poliţie a oprit în trafic auto marca Volskwagen Golf, condus de R.M., ce rula în localitate cu viteza de 75 km/h. Împotriva şoferului nu a fost luată nici o măsură, fiind îndrumat de către acesta să-l urmeze la domiciliu pentru a i se remite o sumă de bani. Ion Emanuel, arată procurorii, a coborât din autospeciala de poliţie, iar la revenire i-a spus colaboratorului sub acoperire că a primit de la conducătorul auto “un baston”. Bancnota de 100 lei a fost schimbată de Ion Emanuel în staţia peco OMV de pe şos. Buzăului. Din această sumă, colaboratorul a primit de la Ion Emanuel suma de 50 lei, ca o cotă din mita primită.

Astfel, conform procesului verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, au reieşit următoarele aspecte:

L.A.: I-ai zis că a avut şaptezeci şi cinci la oră? Ce-a zis?

ION EMANUEL: Nu i-am zis 75...

L.A.: Da cât i-ai zis, Emiluş ?

ION EMANUEL: Nici cum

L.A.: Mânca-ţi-aş talentul tău, î?

ION EMANUEL: .. .(râde).. .zic ca el?!

L.A.: Da cât i-ai zis?

ION EMANUEL: optzeci şi unu, n-auzi?

L.A.: Emilau organizau...Da de ce îţi spune aşa, Emilau organizau?

Potrivit procurorilor, în imagine se observă cum agentul de poliţie Ion Emanuel revine la volanul autospecialei de poliţie şi porneşte, timp în care se uită spre colaborator şi râde ...

ION EMANUEL: Ce-i?

L.A.: Ce? Cum ce? Ce-a dat?

ION EMANUEL: Un baston

L.A.: Adică un baston în ce?

ION EMANUEL: Un milion, mă...un baston îi un milion, să ţii minte de la mine ...Deci cu Podaru îi prieten!

L.A.: Da ce i-a dat, frate, aşa de şifonaţi?!

ION EMANUEL: Am dat eu noroc cu el şi îi avea în mână

L.A.: Aaa, când ai dat noroc cu el ţi i-a dat în mână

ION EMANUEL: Doar nu i-a scos să vadă tot blocul...a zis “bine, hai baftă”...Nu?(...) Aşa...în defilare...ştiu eu cine se uită, cine filmează, cine ...

L.A.: Da, de exemplu dacă-i ziceai că a avut peste sută?

ION EMANUEL: Nu, nu poţi să-i zici ...(...) Nu poţi să-l arunci pe unu din optzeci în o sută

L.A.: Îhî, îhî...

ION EMANUEL: Eu nu ştiu ce viteză avea?! Unii se mai uită, ştii, când vede că i-ai făcut semn se mai uită în bord ce viteză are ...

L.A.: Mda, nu ştiu, întreb şi eu, te întreb... de unde naiba vrei să ştiu eu

ION EMANUEL: Poţi să arunci un pic dar nu aşa să sări calul, bine, cred că oricum nu a înţeles prea multe ce înseamnă 75 sau 81, ştii? (...)

În imagine, arată procurorii, se observă cum agentul de poliţie Ion Emanuel revine de la o staţie peco la volanul autospecialei de poliţie şi porneşte...

ION EMANUEL: Ia!

L.A.: Ce?

ION EMANUEL: Restul tău ...da, mă, că i-am luat pe ăia şi i-am schimbat

L.A.: A! Ai schimbat una de un milion

ION EMANUEL: Aia care o avem, mă, am luat din aia, nu am mai schimbat de la ai mei, eu tot un milion aveam

ION EMANUEL: Da ţine-i pe ăia poate mi-i dai înapoi

L.A.: De ce?

EMANUEL: Poate...N-ai înţeles sau nu vrei să înţelegi? Poate tot tre să avem un cinzeci neschimbat

Fiind audiat, şoferul R.M. a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa. Acesta a declarat că a fost oprit de către agent de poliţie Ion Emanuel care i-a comunicat faptul că a depăşit viteza legală, motiv pentru care va fi sancţionat cu amendă şi puncte penalizare. Şoferul a declarat că: “m-a întrebat în continuare cum facem?. I-am comunicat că nu aş dori să mi se aplice amenda contravenţională şi să găsim o altă soluţie alternativă. Mi-a spus «du-te la maşină şi ştii ce să faci», dându-mi de înţeles că ar trebui să-i ofer o sumă de bani. Agentul de poliţie Ion Emanuel mi-a propus să mă urmeze până acasă unde aveam să-i remit suma de bani. Ne-am deplasat la domiciliul meu, am urcat în apartament, de unde am luat suma de 100 lei, am coborât, i-am remis suma de bani dând noroc şi lăsând în mâna acestuia 100 de lei.

Potrivit anchetatorilor, tot pe şos Buzăului a mai fost oprită şi o altă maşină care rula cu viteza de 71km/oră. Ion Emanuel nu a luat nicio măsură împotriva şoferului, întrucât acesta a spus că este naşul lui Chivu, fost inspector şef al IPJ Brăila. Poliţistul Ion Emanuel a mai oprit un autoturism cu număr de Galaţi, condus de C.Ş, ce rula în localitate cu o viteză de 71 km/h. Împotriva şoferului nu s-a luat nicio măsură pe motiv că acesta era student, deşi ar fi trebuit să i se aplice sancţiunea de 390 lei - 487,5 lei şi 3 puncte penalizare, după cum arată procurorii. Audiat fiind, şoferul a spus că nu a oferit şi nu i s-a solicitat vreo sumă de bani de către poliţist. Procurorii au arătat faptul că, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut săvâşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

În dosarul “Mită la Poliţişti”, pe lista inculpaţilor sunt 22 de agenţi de la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului, ridicaţi de procurorii anticorupţie, în luna mai 2015, apoi ei fiind trimişi în judecată de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit anchetatorilor, sumele de bani primite de către inculpaţi variau între 100 şi 1.500 lei şi erau remise poliţiştilor fie în documentul RCA, fie în palmă, cu ocazia strângerii de mână sau în portbagajul autoturismului din dotare. Iată lista celor 22 de inculpaţi cercetaţi în prezent de judecătorii Tribunalului Brăila: Dragoş Pascu, Emanuel Ion, Daniel Meiroşu, Cristian Bălan, Florian Valentin Oprescu, Alin Petrişor Paraleu, Fănel Podaru, Marius Bunea, Daniel Hagiu, Marius Simion, Cosmin Valentin Mei-Roşu, Valentin Eugen Bunea, Aurelian Emanuel Cioroiu, Gheorghe Manea, Ionuţ Grigoriu, Alexandru Constantin, Stănică Fărcaş, Victor Burlacu, Dragoş Constantin Custură, Ionuţ Urse, Adrian Ilie şi Adrian Ionuţ Mocanu. După descinderile în forţă, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de arest preventiv pentru inculpaţii Bălan Cristian, Pascu Dragoş, Meiroşu Daniel, Oprescu Florian-Valentin şi Ion Emanuel, pe numele cărora a fost emis mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.

La începutul lunii iunie 2015, agenţii de la Biroul Rutier şi Ordine Publică, acuzaţi că au luat mită, au scăpat de măsura arestului preventiv şi arestului la domiciliu, fiind puşi sub control judiciar. În acest dosar s-a dat startul judecăţii în luna octombrie 2015.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro