Mergi la conţinutul principal

Tudose le dă dreptate turiştilor străini: «Brăila e dezastru!»

Comentariile negative în privinţa mizeriei din oraş şi a clădirilor abandonate venite din partea turiştilor străini aflaţi recent într-o vizită scurtă la Brăila pe nava de croazieră "Arosa Silva", au atras atenţia parlamentarului PSD-ist Mihai Tudose. Concret, acesta a precizat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul partidului, că a încercat să reproducă traseul vizitatorilor pentru a se convinge dacă într-adevăr acuzaţiile acestora au fost îndreptăţite sau nu. Concluzia? Deputatul social democrat pare să le dea dreptate turiştilor, însă a ţinut să precizeze că multe dintre obiectivele problematice nu aparţin Primăriei sau Consiliului Judeţean, prin urmare autorităţile locale au "mâinile legate" şi nu pot interveni. "Am văzut în presă opiniile unor cetăţeni străini care ne-au vizitat oraşul. Cumva, parţial au dreptate. Dacă te pui în postura cuiva care coboară pe cheul Dunării în port şi vine către oraş, hai să spunem că nu sunt cele mai frumoase privelişti, cel puţin primele pe care le vezi. Am refăcut traseul şi am constat că imaginile dezastuoase erau aşa: tot cheul Dunării, dar care nu este nici al Primăriei, nici al Consiliului Judeţean, este al APDM şi care arată într-adevăr infernal. Am trecut de cheu şi am ajuns lângă fostul PAL care, de asemenea, nu e nici al Primăriei, nici al Consiliului Judeţean, ci în litigiu între Finanţe - Vamă - fostul proprietar etc. Urci pe Împăratul Traian, pe dreapta te întâmpină o şerpărie care înţeleg că este privată, unde a fost părculeţul, piaţa de ruşi şi aşa mai departe. Într-adevăr, imaginea nu este cea mai bună. Când ajungi în centru lucrurile ajung să semene a civilizaţie şi este ok", a declarat acesta.

Deputatul propune drept soluţie confiscarea clădirilor

Mihai Tudose susţine că o soluţie pentru astfel de probleme nu poate veni decât prin intermediul unei legi care să oblige proprietarii să îşi întreţină sau să renoveze imobilele aflate în stadiu de degradare. Acesta a precizat că are de gând să lucreze la un astfel de proiect de lege care să permită chiar confiscarea clădirilor în condiţiile în care ele sunt lăsate de izbelişte. "Este nedrept ca brăilenii, ca administraţiile să sufere din această cauză. O să încercăm împreună cu colegii să facem un proiect de lege privind statutul proprietăţilor abandonate - pentru că o fi dreptul de proprietate sfânt, dar şi abuzul de drept crează nenorociri! De exemplu clădirea Consulatului Italian, au revendicat-o, au dorit-o şi acum o au şi e pus un anunţ «Atenţie, cad cărămizi!». E în regulă. Ori să fie supuse confiscării, sau măcar se va da dreptul administraţiei locale de a interveni. După aceea îi trimit factură. În condiţiile în care factura şi amenzile depăşesc valoarea imobilului respectiv se face transferul de proprietate. (...) Ajungând inclusiv la proprietăţile private. Ai dreptul să ai terenul tău, casa ta, dar obligaţia să o întreţii. Să nu pui în pericol nici viaţa cuiva că ea stă să cadă şi nici partea de imagine dacă vreţi a celorlalţi. Suferim cu toţii. Grupul ăla de turişti s-ar putea să spună cuiva «domnule e frumos, dar când ajungi acolo te mănâncă şerpii». De ce să suferim noi? Nu ştiu cine sunt proprietarii terenurilor din zonă, dar Primăria cred că are modalităţi de a-i identifica", a afirmat social democratul, specificând că din punctul său de vedere intervenţia ar trebui să fie una cât se poate de rapidă, prin intermediul unei ordonaţe de urgenţă. "Abia apoi «înjurăm» autoritatea locală care nu aplică legea pe care o are la îndemână. Azi este foarte complicat să intri peste ei", a mai completat sursa citată.

Planuri şi pentru Stadionul de Atletism

Totodată, deputatul a ţinut să amintească şi problema Stadionului de Atletism Brăila, explicând că şi acesta se află într-o stare deplorabilă deoarece administraţia nu poate interveni. Cu toate acestea, Tudose a precizat că a demarat deja discuţiile şi cu ministrul Tineretului şi Sportului Gabriela Szabo. "Stadionul nu e al nostru, este al Ministerului. Cine bagă un leu ca administraţie acolo, vine Curtea de Conturi şi i-l impută. De ce ministerul nu face transferul? Nu ştiu. Noi am încercat, am reluat acum cu doamna Szabo demersurile şi vom vorbi cu reprezentanţii din administraţie să facem ceva şi cu acel cheu al Dunării care este al nostru când vine apa mare şi în rest este al altcuiva când trebuie încasate taxe. Nici asta nu e posibil. Poate atunci au grijă şi de el să îi pună săculeţi când vine apa mare, să îl întreţină. Lucrurile stau prost din acest punct de vedere, amestecarea asta a 400 de mii de autorităţi care au 400 de mii de proprietăţi, abuz de drept că e proprietar. În regulă, o fi PAL-ul ăla la Finanţe, o fi la confiscat, dar nu trebuie să suferim noi toţi. Fiindcă într-adevăr, imaginea este dezastruoasă", a conchis PSD-istul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro