Mergi la conţinutul principal

Tudose: «Nu spun nu unui nou mandat de ministru»

PSD-istul Mihai Tudose a adus, vineri, mai multe critici Guvernului Dacian Cioloş şi a dat de înţeles că ar vrea să se întoarcă pe fotoliul de ministru al Economiei. Mai exact, întrebat cum ar răspunde invitaţiei lui Liviu Dragnea de a face parte dintr-un nou Guvern al PSD şi ce ar mai putea face la minister, Tudose a afirmat că a lăsat mai multe proiecte în lucru, dar pe care nu le vede realizate de miniştrii lui Cioloş. "Întâi să câştigăm alegerile generale. Astăzi, când stăm de vorbă, cel puţin, prognozele sunt că vom intra la guvernare. Există şi o variantă de a intra la guvernare mai rapid, dat fiind dezastrul Guvernului Cioloş. Există posibilitatea ca după alegerile locale Guvernul să pice. Este foarte important ca PSD-ul, la Guvernare, să susţină proiectele locale, cele ale CLM, ale primarului din Brăila, ale Consiliului Judeţean. Apropo de investitorii strategici pe Brăila: noi am lăsat în programul de guvernare toată partea de infrastructură, cu termene cu tot, începând cu pod, cu autostrada Focşani - Brăila, Buzău - Brăila şi apoi spre Tulcea şi Constanţa. L-am întrebat pe noul ministru al Transporturilor (n.r. - Dan Marian Costescu) acum 4 luni ce paşi face în direcţia aceasta, spunându-i de la început că nu mă aştept că el va face în acest an de tehnocraţie cele trei autostrăzi, podul şi aşa mai departe. Ce paşi are de gând să facă în direcţia prestabilită? Răspunsul a fost năucitor. «Absolut nimic. Nu facem nimic anul ăsta». E în regulă! De asta este important să vină un guvern care patru ani, cu coerenţă, să facă şi toate aceste lucruri. Pentru că este important şi acest lucru, ca pe lângă stabilitatea locală şi proiectele locale, acestea să fie integrate într-o strategie generală de legare la marile părţi de infrastructură", a afirmat Tudose. Cât despre invitaţia de a face parte din Guvernul PSD, acesta a punctat că decizia va aparţine partidului, însă dacă va fi întrebat, nu va spune «nu». "Nu este numai o decizie personală, ci e o decizie a partidului în ce formulă e guvernul, cum e guvernul şi aşa mai departe. Dar nu spun «nu» unui nou mandat de ministru, însă nici nu am un ţel din lucrul ăsta", a conchis sursa citată.
Reamintim că în cadrul celei mai recente vizite la Brăila, cu ocazia lansării candidaţilor partidului în alegerile locale, şeful PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că îl vrea pe Mihai Tudose într-un viitor Guvern al partidului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro