Mergi la conţinutul principal

Tuşa etichetează acţiunea Prefecturii Brăila ca fiind inutilă

Tuşa consideră că decizia prefecţilor de-a ataca în contencios-administrativ hotărârile consiliilor judeţene privind referendumurile locale este total inutilă, precizând că este perfect normal ca oamenii să fie consultaţi într-o problemă care-i priveşte direct.
"Acţiunea Prefecturii Brăila, înscriindu-se perfect în strategia naţională a celor care conduc vremelnic România, de atacare a tuturor hotărârilor Consiliilor Judeţene de organizarea a referendumurilor locale, este total inutilă. Deja, în cazul Focşaniului, instanţa s-a pronunţat pentru referendum. Nu văd de ce la Brăila sau în oricare alt loc din ţară ar fi altfel. E normal ca oamenii să fie consultaţi în probleme care îi privesc direct! Iar, în ceea ce priveşte judeţul lor, brăilenii au mai demonstrat o dată, în 1968, când au ieşit în stradă arzând cotidianul «Viaţa Nouă» unde fusese publicat proiectul de reorganizare administrativă, potrivit căruia Brăila rămânea un simplu oraş în judeţul ce avea reşedinţa la Galaţi...", explică în postarea respectivă Diana Tuşa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro