Mergi la conţinutul principal

Trupele ucrainene, instruite de britanici

"Avem trupe la faţa locului, care se ocupă de instruirea militarilor ucraineni", a spus un purtător de cuvânt al instituţiei menţionate. Potrivit acestuia, "obiectivul nostru este de a întări capacităţile defensive ale forţelor armate ucrainene".
Potrivit BBC, 35 de soldaţi britanici s-ar afla în prezent la Mîkolaiv, în sudul Ucrainei, menţionează agerpres.ro. Premierul David Cameron anunţa la sfârşitul lunii trecute că Marea Britanie va desfăşura personal militar în Ucraina pentru misiuni de formare şi instruire a soldaţilor ucraineni, excluzând trimiterea de arme în acest stadiu.
Prezenţa unor instructori militari străini în Ucraina nu va ajuta la dezamorsarea situaţiei şi la reglementarea conflictului din estul acestei ţări, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.
"Cu siguranţă că aceasta nu va contribui nici la întărirea încrederii şi nici la dezamorsarea tensiunior. În consecinţă, putem spune că trimiterea de către Occident a unor instructori militari în Ucraina nu va ajuta la reglementarea conflictului", a afirmat Peskov, ca reacţie la anunţul Londrei privind trimiterea de experţi militari britanici pe teritoriul ucrainean pentru a instrui trupele.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro