Mergi la conţinutul principal

TRUE WEST, un spectacol de neratat

• piesa se joacă sâmbătă, 22 iunie, ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti”, de la ora 19.00

 

Sâmbătă, 22 iunie, ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” se joacă  spectacolul TRUE WEST de Sam Shepard, regia Vlad Cristache.

Binecunoscutul text, care a fost jucat de actori celebri, în teatru şi film, cum ar fi  John Malkovich, Gary Sinise, Dennis Quaid, Gary Cole, Bruce Willis, Philip Seymour Hoffman ş.a., a fost tradus de Vlad Cristache şi Siviu Debu. Ilustraţia muzicală aparţine lui Vlad Cristache, iar în distribuţie sunt actori îndrăgiţi de publicul brăilean: Emilian Oprea – în rolul “Lee”, Silviu Debu – “Austin”, Valentin Terente – “Saul Aaron”, Mihaela Trofimov – “mama”.

TRUE WEST – povestea a doi fraţi care se iubesc şi se urăsc cu patimă, care au ales în viaţă trasee total diferite, fiecare dintre ei invidiindu-l pe al celuilalt, fiecare căutându-şi locul în viaţa celuilalt. Lee şi Austin, unul scenarist de succes, educat şi cultivat, celălalt, vagabondul care a trăit luni întregi în deşert, învăţat să se descurce în orice spaţiu şi-n orice situaţie, de profesie hoţ… aproape analfabet. Austin, tipul tributar societăţii de consum care l-a creat şi pentru care creează, şi Lee, bărbatul sălbatic, neşlefuit, violent în gesturi şi-n limbaj, tulburat, neliniştit, chinuit de ceva ce poartă în el.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro