Mergi la conţinutul principal

Tronul regal din comuna Movila Miresii

Să nu mai aud pe nimeni că se plânge de faptul că în judeţul Brăila nu se fac investiţii. Că Brăila este un judeţ sărac, unde autorităţile nu au bani nici să treacă strada.

Uite că există bani! Şi încă mulţi, căci dacă ne gândim că un banal grup sanitar, de la şcoala din satul Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii, a ajuns să coste, în acte, 186.000 de lei (cam 40.000 de euro), înseamnă că Brăila nu este pe buza prăpastiei, aşa cum susţin unii.

Vă daţi seama că, la banii ăştia, WC-ul din comuna Movila Miresii ar trebui să fie, de fapt, un soi de tron regal? Un tron pe care nici regina Marii Britanii nu cred că ar îndrăzni să se aşeze, dacă ar auzi cât de mult a costat.

Dincolo de glumă, ar mai fi de semnalat un aspect. Şi anume că băieţii ăştia din administraţia publică locală habar nu au de nimic. Am citit în Obiectiv că primarul din Movila Miresii a spus că s-a strecurat o eroare în caietul de sarcini, că de fapt nu numai WC-ul şcolii costa 186.000 de lei, ci aici era vorba şi de alte lucrări de reparaţii, cu o fosă septică şi alte minuni.

Păi bine, bre, şi abia acum ne spui lucrul ăsta? Este de neconceput să vrei să faci o lucrare şi să nu fii în stare să spui ce vrei, ce anume va însemna acel proiect. Cum să ceri 40.000 de euro de la CJ Brăila ca să faci un WC într-o şcoală şi apoi, prins cu mâţa în sac, să spui că de fapt tu aveai de gând să faci mai mult decât un WC?

Ăştia sunt oamenii care decid în numele comunităţilor, fie ele mai mari sau mai mici. Oameni nepricepuţi, habarnişti, care nu sunt în stare nici să articuleze două fraze într-un caiet de sarcini. Iar dacă mai punem la socoteală că de multe ori ei sunt şi chitiţi pe japcă, înţelegem de ce judeţul stă pe loc de 28 de ani încoace. (Gheorghe BULĂ STANCU)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro