Mergi la conţinutul principal

Trofeul “Johnny Răducanu”, cucerit de Daniel Tores Salazar din Spania

• duminică, la Gala Laureaţilor, au urcat pe scena premianţilor următorii concurenţi: Victor Jimenez Gomez, care a cucerit un premiu special, oferit de revista “Jazz Compas”; Secret Formula, Premiul pentru Cel mai promiţător interpret; C.A.L.I. Quartet, Premiul pentru Cea mai bună formaţie; Victor Jimenez Gomez, Premiul pentru Cea mai originală compoziţie; Garrofe Farras Arnau, Premiul pentru Cel mai bun instrumentist; Koszorus Krisztina, Duo cu Szasz Czaba, Premiul pentru Cel mai bun solist vocal

 

După trei seri şi nopţi incendiare, s-au stins acordurile celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional de Jazz “Johnny Răducanu”, desfăşurat în perioada 21-23 octombrie în superba sală de spectacole a Teatrului “Maria Filotti”. Manifestarea, organizată de Consiliul Judeţean Brăila, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila şi al Teatrului “Maria Filotti”, s-a dovedit a fi un eveniment cultural de o deosebită amploare şi spectaculozitate. Fie că a fost vorba despre evoluţia concurenţilor sau de recitalurile susţinute în fiecare seară până aproape de miezul nopţii, calitatea acestei ediţii a Festivalului de jazz de la Brăila a întrecut aşteptările publicului, care a aplaudat la scenă deschisă evoluţia tuturor artiştilor.

După cum v-am mai informat, în urma preselecţiei din data de 27 septembrie 2016, lista concurenţilor admişi în concurs la această ediţie a cuprins formaţii, solişti instrumentişti şi solişti vocali.

Rând pe rând, au urcat pe scenă: Quartet - România; Koszorus Krisztina & Szasz Csaba - România; Secret Formula - România; Stefan Goranov Quartet - Bulgaria; Daniel Torres Salazar (saxofon) - Spania; Garrofe Farras Arnau (saxofon) - Spania;Thomas Thorp (saxofon) - Anglia; Victor Jimenez (saxofon) - Spania; Anita Petruescu - România; Diana Căldăraru - România; Diana Miron - România; Elisabeta Campău Firţescu - România; Liliya Ilieva – Bulgaria; Nicoleta Gavriliţă - Moldova.

După un adevărat maraton de dăruire şi talent, duminică, la Gala Laureaţilor, au urcat pe scena premianţilor următorii concurenţi: Victor Jimenez Gomez, care a cucerit un premiu special, oferit de revista “Jazz Compas”; Secret Formula (România) - Premiul pentru Cel mai promiţător interpret; C.A.L.I. Quartet (România) - Premiul pentru Cea mai bună formaţie; Victor Jimenez Gomez (Spania) - Premiul pentru Cea mai originală compoziţie; Garrofe Farras Arnau (Spania) - Premiul pentru Cel mai bun instrumentist; Koszorus Krisztina, Duo cu Szasz Czaba (România) - Premiul pentru Cel mai bun solist vocal şi Daniel Tores Salazar din Spania, care a cucerit Trofeul “Johnny Răducanu”.

În cele trei seri de festival, concurenţii au fost acompaniaţi, ca şi în anii precedenţi, de binecunoscuta formaţie Andrei Tudor Band, care a oferit brăilenilor un regal muzical pe scena Teatrului “Maria Filotti”.

Reamintim că Trofeul “Johnny Răducanu” este în valoare de 5.000 euro; premiul pentru cel mai bun solist instrumentist este de 2.500 euro; cel pentru cel mai bun solist vocal este de 2.500 euro, iar pentru cea mai bună formaţie – 3.000 euro. De asemenea, cel mai promiţător tânăr interpret a fost recompensat cu un premiu de 2.500 euro, sumă care a fost atribuită şi pentru cea mai bună compoziţie.

Şi, dacă participanţii la această competiţie au întrecut aşteptările publicului la a patra ediţie a festivalului, recitalurile au fost cu adevărat de excepţie.

În prima seară de recital, vineri, 21 octombrie 2016, scena i-a aparţinut lui Sorin Zlat, alături de colegii săi din Sorin Zlat Quintet: Mihaela Alexa-Voce;
Sorin Zlat Sr.-Saxofon; Răzvan Cojanu-Contrabas şi Claudiu Purcărin-Tobe. Sâmbătă, 22 octombrie, recitalul a fost susţinut de Benni Chawes din Danemarca, iar duminică, după gala laureaţilor, au urcat pe scenă Michael Creţu, din Anglia, nepotul marelui Johnny Răducanu, Paolo Recchia din Italia, câştigătorul ediţiei de anul trecut şi Gipsy Blues Project din România, care au electrizat sala teatrului brăilean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro