Mergi la conţinutul principal

Trofeul “George Grigoriu” a ajuns în Kazahstan

• câştigătorul celei de a XV-a ediţii a Festivalului Internaţional de muzică uşoară este Yerik Tolenov

 

În perioada 17-19 mai, Teatrul “Maria Filotti” din Brăila a găzduit cea de a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional de muzică uşoară “George Grigoriu”, iar duminică seara a avut loc Gala Laureaţilor. După cum v-am mai informat,

manifestarea este organizată de Consiliul Judeţean, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila şi Primăria Municipiului, prin Teatrul “Maria Filotti”. La această ediţie au participat concurenţi din Republica Moldova, Armenia, Macedonia, Italia, Bulgaria, Belgia, SUA, Rusia, Ucraina, Kazakhstan şi România. Cei 22 de concurenţi au fost acompaniaţi în cele două seri de orchestra condusă de Ionel Tudor, iar moderator al acestui concurs a fost Octavian Ursulescu.

În prima seară a cântat în recital Aurelian Temişan &T-Band, sâmbătă seara, după concurs, a fost un minirecital al italianului Walter Ricci, câştigătorul ediţiei de anul trecut şi recital Laura Bretan, iar duminică, după Gala Laureaţilor, a cântat  Corina Chiriac.

Duminică seara, la încheierea celei de a XV-a ediţii a concursului, Maria Puşcaciu, director al Centrului de Creaţie Brăila, a oferit diplome de onoare pentru membrii band-ului condus de Ionel Tudor, dar şi pentru membrii juriului, după care a urmat festivitatea de premiere a concurenţilor. Octavian Ursulescu a înmânat concurenţilor diplomele de participare şi a început Gala Laureaţilor.

Organizatorii au oferit trei menţiuni, în valoare de câte 500 de euro pentru româncele Andreea Letiţia Roman, Bianca Luminiţa Mihai şi armeanul Volodya Atanesyan, iar Karina Ioana Todireanu, Lavinia Liliana Angheluţă, Felicia Domentii, Maria Cătălina Ilinca şi Ioana Gherghina au primit invitaţii la Festivalul  de la Kiev.

Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România a fost câştigat de Teodor Danci de 16 ani, din Constanţa; Premiul al III-lea, în valoare de 1500 de euro, a fost câştigat de italianul Vincenzo Vollaro (Dadda); Premiul al II-lea, în valoare de 2000 de euro, a fost câştigat de Eleonora Maria Filipoiu din Slobozia,  de 16 ani, care a mai primit şi două invitaţii la Festivaluri internaţionale, în august anul acesta şi în aprilie 2020 la Kiev. Premiul I, în valoare de 2500 euro, a fost câştigat de belgianul Olivier Kaye, finalist la Eurovision România 2019 şi câştigător al Premiului I la Festivalul “Cerbul de aur” în 2018.

Yerik Tolenov , solistul din Kazahstan care a cântat în concurs vineri seară şi care a reuşit să smulgă ropote de aplauze din partea publicului spectator, a  încântat şi juriul cu vocea sa. Alături de profesorul său, care l-a urmărit din lojă cu emoţie pe durata Galei Laureţilor, concurentul din Kazahstan, care a venit pentru prima dată în România, a plecat acasă cu  Trofeul Festivalului Internaţional de muzică uşoară “George Grigoriu” ediţia 2019 şi cu un premiu de 5000 de euro. El a fost invitat pentru a reveni la Brăila la ediţia de anul viitor într-un microrecital.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro