Mergi la conţinutul principal

Tristeţea din jurul vilei omului fericit

Nu este amuzant că într-un oraş trist ca Brăila există o vilă denumită “vila omului fericit”? Construcţia de pe Cuza nr. 89 a fost scoasă la vânzare, iar preţul de pornire este de 290.000 de euro. Specialiştii afirmă însă că preţul real al vilei ar fi de 350.000-450.000 de euro.

Indiferent de vechimea vilei şi încărcătura istorică a acesteia, să recunoaştem că 450.000 de euro sunt mulţi bani pentru Brăila.

O să spuneţi că au dat alţii şi 100.000 de euro pe un apartament, fie el şi cu 4 camere, şi nu se găseşte cineva să achite aproape jumătate de milion de euro pentru o vilă a cărei suprafaţă construită este generoasă, şi anume 704 de metri pătraţi?

Poate că s-ar găsi oameni cu bani, inclusiv din afara Brăilei, dar întrebarea care se pune este cine îi poate garanta respectivului că investiţia lui imobiliară nu se va duce în cap, că valoarea vilei nu va scădea în următorii ani, odată cu regresul accelerat înregistrat de Brăila?

Nu sună bine deloc să dai 450.000 de euro pe “vila unui om fericit” şi, după 5-6 ani, să constaţi cu amărăciune că investiţia ta nu mai valorează nici măcar jumătate.

Dacă Brăila va continua să se scufunde încet, dar sigur, aşa cum se întâmplă de vreo 20 de ani încoace, o asemenea investiţie imobiliară este sinonimă cu dezastrul.

Singura garanţie că lucrurile vor merge spre bine ar fi să aflu că vila omului fericit a fost cumpărată de un PSD-ist brăilean, căci dacă nici pesediştii nu mai ştiu să îşi plaseze bine banii făcuţi cu “sudoarea muncii”, înseamnă că ne ducem cu viteză la vale. (Vila De Protocol)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro