Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Trimisi in judecata pentru ca au atacat un martor in dosarul "Bella Italia"

Dupa ce au atacat un tinar pe Calea Calarasilor, i-au dat cu spray lacrimogen si l-au lovit cu cutitul, Ionut Alexandru Stoian si George Sebastian Stoian au ajuns in fata instantei. Recent, cei doi frati au fost cercetati si trimisi in judecata pentru savirsirea infractiunilor de lovire sau alte violente si port ilegal de arma alba.
Tinarul agresat, Razvan S., este martor in dosarul atacului de la "Bella Italia", el fiind atacat in plina strada, in mai anul trecut, de catre fratii Stoian, implicati in incidentul de la local. Victima crede ca totul i se trage de la faptul ca a dat declaratii cu privire la atacul din decembrie 2007, precizind ca George Sebastian Stoian, in virsta de 21 de ani, a tras mai multe focuri de arma in pizzerie. "Am fost agresat intrucit sint martor in dosarul cu incidentul de la “Bella Italia”, propus in apararea lor de catre inculpatii din acel dosar, respectiv Petcu George si Barbulescu Marius", cu care fratii Stoian se afla in conflict, urmarind agresarea acestora", a declarat victima, in fata anchetatorilor.
Agresiunea s-a produs in seara zilei de 20 mai 2008, in timp ce Razvan S. iesise la plimbare cu inca trei prieteni, pe Calea Calarasilor. Ajungind in dreptul Liceului "Gh. M. Murgoci", tinerii au observat autoturismul "BMW" de culoare alba, utilizat frecvent de fratii Stoian, indreptindu-se spre Palatul de Justitie, dar si-au continuat plimbarea. La un moment dat, invinuitii au parcat masina si s-au apropiat de grupul celor patru, luindu-i prin surprindere. Ionut Alexandru Stoian, in virsta de 18 ani, avea in mina un cutit cu lungimea totala de 38 de cm si un spray lacrimogen. La rindul sau, cel de-al doilea invinuit, George Sebastian Stoian, era inarmat cu o lopada cu coada de lemn si un spray iritant-lacrimogen. Ambii invinuiti au dat cu spray asupra grupului de tineri, toti cei patru fiind afectati la nivelul ochilor si cailor respiratorii. Profitind de starea in care se afla Razvan S., unul dintre invinuiti, Ionut Alexandru Stoian, l-a lovit cu cutitul, provocindu-i o plaga la nivelul coapsei stingi. Ulterior, fratii Stoian au fugit catre masina parcata, fiind urmati de partea vatamata, interesata sa nu le piarda urma. In timp ce alerga catre masina, Ionut Stoian a scapat teaca cutitului pe strada, de unde a fost preluata de oamenii legii, cu prilejul cercetarii la fata locului. Atacatorii s-au urcat in "BMW" si au parasit locul faptei, in drum, Ionut Stoian aruncind pe geam si cutitul folosit la injunghiere, care a fost, de asemenea, ridicat de politisti. Partea vatamata a fost preluata de ambulanta si transportata la spital cu diagnosticul "plaga taiata superficial coapsa stinga", necesitind pentru vindecare 7 - 9 zile de ingrijiri medicale.
In urma plingerii depuse de tinarul agresat, fratii Stoian au fost prinsi de oamenii legii, impotriva lor fiind inceputa urmarirea penala. La audieri, acestia au recunoscut agresiunea, insa au precizat ca partea vatamata ar fi fost cea care i-a atacat initial, lucru care a fost infirmat din cercetari. Inculpatii au fost cercetati in stare de libertate, ulterior, Ionut Alexandru Stoian fiind trimis in judecata pentru comiterea infractiunilor de lovire sau alte violente si port ilegal de arma alba, iar fratele sau, George Sebastian Stoian, pentru lovire sau alte violente.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii