Mergi la conţinutul principal

Trimis in judecata pentru ca a golit seiful benzinariei Lukoil

Autorul jafului semnalat luna trecuta, la benzinaria apartinind companiei "Lukoil Downstream", din Bariera Calarasilor, a fost trimis in judecata, din dispozitia procurorului Mihaela Marinescu, de la Parchetul de pe linga Judecatorie. Marius Iordanescu, 24 de ani, individ cu antecedente penale si recidivist pe deasupra, este acuzat ca a sustras suma de 135.890.000 de lei (vechi) din seiful benzinariei, chiar de sub nasul angajatelor. Desi a fost recunoscut din albumul foto al Politiei, de catre mai multi martori, hotul a negat savirsirea faptei, afirmind ca, in noaptea in care s-a comis furtul, se afla la o petrecere. Afirmatiile lui Iordanescu n-au fost luate in consideratie, dovada faptul ca, la sfirsitul lunii august, el a fost arestat preventiv, pentru o perioada de 30 de zile.
Furtul a fost comis, precizeaza anchetatorii, in jurul orei 4.30, in noaptea de 12/13 august 2005. Inculpatul se intorcea, intr-adevar, de la un chef, care avusese loc in cartierul Hipodrom. El a patruns in benzinaria Lukoil pe geamul de aerisire de la grupul sanitar si, de acolo, in camera in care se afla seiful. La acea ora, se aflau trei angajate in benzinarie: doua stergeau pompele de benzina, iar una aranja marfa din magazie. Profitind de faptul ca, in acel moment, cheile seifului se aflau intr-o cutie, chiar linga acesta, infractorul a reusit sa sustraga suma de 135.890.000 de lei, precum si un telefon mobil, apartinind unei angajate.
Din fericire, Marius Iordanescu a fost vazut in timp ce parasea zona, de catre A. L., paznic la SC "Pal" SA Braila. Barbatul le-a alertat pe angajatele benzinariei. Imediat, Fanica Rentea, una dintre acestea, a pornit in urmarirea infractorului, cu masina unui client. N-a reusit sa-l prinda, pentru ca a disparut in zona Parcului Monument, insa i-a retinut bine trasaturile. Oamenii legii spun ca, in timp ce fugea, hotul a risipit vreo 15 milioane de lei printre boschetii din parc. Dupa doua saptamini, el a fost retinut, apoi arestat preventiv, la propunerea Parchetului. Instanta urmeaza sa se pronunte.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro