Mergi la conţinutul principal

Trimis în judecată pentru trei setci

• Costică Grigore, de 71 de ani, a fost găsit cu trei plase de pescuit monofilament şi o alta din nailon multifilar

 

Pensionar anchetat şi dat pe mâna instanţei de judecată, după ce a fost găsit cu mai multe unelte de pescuit interzise de lege.

Costică Grigore, în vârstă de 71 de ani, din comuna Măraşu, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni: “deţinerea de către persoane neautorizate a năvoadelor, veloacelor, prostovoalelor, vintirelor precum şi a altor unelte de pescuit comercial” şi “deţinerea uneltelor de pescuit de tip monofilament”.

Potrivit dosarului penal întocmit pe numele bătrânelului, în ziua de 9 decembrie 2016, pe “nepusă masă”, agenţii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila au efectuat o percheziţie domiciliară în gospodăria lui Grigore Costică, din comuna Măraşu. În timpul percheziţiei, poliţiştii au găsit dosite, într-o magazie, trei unelte de pescuit monofilament şi o plasă de pescuit din nailon multifilar.

Cele patru plase de pescuit identificate în timpul percheziţiei din decembrie fuseseră cumpărate de către pensionar cu mulţi în urmă, de la braconierii din Hârşova, judeţul Constanţa. Plasele (setcile) monofilament găsite la domiciliul bătrânului de 71 de ani erau uzate în proporţie de 40 - 50 % şi aveau lungimi cuprinse între 15 şi 50 de metri. Cea de-a patra plasă (setcă), confecţionată din nailon în trei fire (trifilament), lungă de 40 de metri şi înaltă de 2 metri, era şi ea uzată în proporţie de 35-40 procente.

Toate patru uneltele de pescuit ridicate de la domiciliul lui Costică Grigore, din comuna Măraşu, au fost depuse în camera de corpuri delicte a Poliţiei Municipiului Brăila pe 31 ianuarie 2017, urmând ca instanţa de judecată să dispună confiscarea lor.

Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a informat autorităţile judiciare că pensionarul cercetat penal nu este autorizat să deţină unelte de pescuit comercial sau să practice pescuitul comercial cu unelte de pescuit asemănătoare celor găsite la percheziţie. Cazul a fost trimis la Judecătoria Brăila. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro