Mergi la conţinutul principal

Tricolorul Lanurile a bifat al 9-lea succes consecutiv în Liga a V-a

• Viitorul Cireşu îşi păstrează prima poziţie în Seria a III-a şi după derby-ul de la Găiseanca • FC Urleasca este noua lideră a Seriei I • răsturnare spectaculoasă de scor la Jirlău 

 

În etapa a 9-a a Ligii a V-a s-au înregistrat surprize plăcute şi neplăcute, iar meciurile în care au fost implicate formaţiile de pe podium s-au ridicat la nivelul unor partide derby. S-a înregistrat şi o răsturnare spectaculoasă de scor la Jirlău, acolo unde în minutul 68 echipa gazdă AS Jirlău conducea cu 4-0 iar meciul s-a încheiat la egalitate 4-4, după ce Voinţa Făurei Sat a reuşit să înscrie tot de patru ori într-un interval de doar 20 de minute. Dinamo Salcia Tudor nu s-a prezentat la Vădeni şi a pierdut la “masa verde”, cu 3-0, partida cu Siretul Vădeni. De asemenea, meciul de la Grădiştea, întrerupt în minutul 78 la scorul de 4-1 pentru gazde, pentru că jucătorii echipei Olimpia Cazasu au părăsit terenul, astfel că şi această partidă a fost omologată cu 3-0 în favoarea celor de la Unirea Grădiştea.

Disputa dintre Voinţa Găiseanca şi Viitorul Cireşu, deşi s-a încheiat la egalitate, 0-0, a fost un adevărat derby. Nu s-a marcat niciun gol, cu toate că ambele formaţii au jucat cu ambiţie, determinare, însă doar în spiritul fair play-ului pentru că fotbaliştii au fost preocupaţi numai de joc. În urma acestei remize, Viitorul Cireşu rămâne pe primul loc în Seria a III-a, la două puncte în faţa echipei Voinţa Plopu, grupare care a câştigat cu 3-2 întâlnirea de pe teren propriu cu Avântul Mircea Vodă. În Seria a II-a, Tricolorul Lanurile a câştigat şi în etapa a 9-a şi rămâne singura formaţie cu maximum de puncte din Liga a V-a. În Seria I s-a schimbat lidera, FC Urleasca a câştigat cu 3-0 partida cu Speranţa Măxineni şi profitând de înfrângerea nou promovatei Dinamo Măxineni, a preluat prima poziţie în clasament.

După nouă etape, ordinea primelor clasate din Liga V-a este următoarea:

Seria I: 1 FC Urleasca 23 puncte, 2 Dinamo Măxineni 22 puncte (golaveraj: 43-12), 3 Siretul Vădeni 22 puncte (30-8);

Seria a II-a: 1 Tricolorul Lanurile 27 puncte, 2 Voinţa Bărăganul 20 puncte, 3 Stanriz Stăncuţa 19 puncte;

Seria a III-a: 1 Viitorul Cireşu 22 puncte, 2 Voinţa Plopu 20 puncte, 3 Voinţa Găiseanca 19 puncte.

 

Rezultatele şi marcatorii etapei a 9-a:

Seria I:

Dinamo Măxineni - Victoria 2 Traian 2-4

Iorga (min. 12), Crăciun (min. 21) / Veber (min. 34, 62, 86), Ciocan (min. 68)

Siretul Vădeni -  Dinamo Salcia Tudor 3-0 omologat

FC Urleasca - Speranţa Măxineni 3-0

Pascu (min. 32), Surdeanu (min. 47), Nedelcu (min. 62 - autogol)

Înfrăţirea Gemenele - Romgal Romanu 4-2

Ioan (min. 22, 50), Remeuz (min. 56), Tudorache (min. 60) / Cochirleanu (min. 24), Stan (min. 63)

Voinţa Racoviţa - Spicul Râmnicelu 2-1

Tănăsuică (min. 25), Paraschiv (min. 65) / Jantea (min. 40)

Unirea Grădiştea - Olimpia Cazasu 3-0 omologat

 

Seria a II-a:

Tricolorul Lanurile - Şoimii Unirea 5-2

Chiriac (min. 5, 9), Taflan (min. 28), Văsii (min. 72), Moisescu (min. 83) / Jinga (min. 37), Pokenya (min. 73)

FC Tufeşti - Comagrim Dudeşti 9-0

Ceapă (min. 3), Cristea (min. 14, 70), Cocoş (min. 32), Badiu (min. 34, 37), Jerlăianu (min. 62), Luca (min. 75), Spânu (min. 84)

Dacia Berteşti - Spicul Zăvoaia 7-2

Cerchia (min. 34, 41, 58), Duţă (min. 36, 53), Bogdan (min. 51), Staicu (min. 90) / Popa (min. 2), Martinovici (min. 15)

Voinţa Bărăganul - Dunarea Gropeni 0-0

Stanriz Stăncuţa - Tractorul Viziru 3-2

Şoarece (min. 12, 72), Nistor (min. 50) / Lemnaru (min. 24, 88).

 

Seria a III-a:

Voinţa Plopu - Avantul Mircea Vodă 3-2

Ursache (min. 30, 62), Jalbă (min. 75) / Albu (min. 37), Fuior (min. 65)

Voinţa Găiseanca - Viitorul Cireşu 0-0

Victoria Deduleşti - Viitorul 2 Ianca 0-4

Irimia (min. 42, 51), Sterpu (min. 54), Parnică (min. 83)

AS Bordei Verde - AS Ulmu 5-1

Vlaicu (min. 35, 43, 72), Moisoiu (min. 48), Tudor (min. 62) / Balaban (min. 71)

AS Jirlău - Voinţa Făurei Sat 4-4

Ciobotă (min. 8, 36), Crîngaşu (min. 60, 68) / Dumitru (min. 73), Bunea (min. 78), Văceanu (min. 83), Albu (min. 90)

Viitorul Galbenu - Pescăruşul Drogu 2-4

Baciu (min. 23), Tutulan (min. 85) / Tudorache (min. 6, 82, 83), Băbătie (min. 72)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro