Mergi la conţinutul principal

Trei zile de "ROCK'N ROLL" la Brăila

Brăilenii vor avea parte de trei zile dedicate muzicii rock şi blues, cu ocazia celei de-a doua ediţii a "Summer gastroRock Festival", care va debuta astăzi, pe terasa "Sunrise Bistro" (str. Danubiului colţ cu str. Faţa Portului). Cu alte cuvinte, iubitorii genurilor Hard Rock, Blues, Funk, Rock'N Roll sau Folk se vor bucura de câteva show-uri de zile mari, în acest final de săptămână. Trupa care deschide evenimentul este "The Ancestors", din Brăila. Grupul hard rock va concerta începând cu ora 20.30, urmat apoi de trupa blues "Red Cat Bone", al cărei recital este programat pentru ora 22.00. Cele două formaţii din această seară se axează foarte mult pe cover-uri cunoscute, prin urmare, cei interesaţi de trupe precum "Led Zeppelin", "Black Sabbath", "AC/DC" sau "The DOORS", vor avea parte de un spectacol pe cinste. Evenimentul urmăreşte reţeta ediţiei trecute, cu alte cuvinte, băutura, mâncarea bună, distracţia şi muzica de calitate vor face parte şi în acest an din planul celor aflaţi la cârma festivalului.
Seara de vineri va aduce în faţa publicului brăilean grupul "Lili&Cornelia Band", care va concerta începând cu ora 21.30, urmat apoi de "Over Band", la 22.30. Spectacolul ce va încheia ediţia a II-a a "Summer gastroRock Festival" aparţine formaţiilor "Morphix" (20.30) şi "PLM Blues Band" (22.00), care vor urca pe scenă sâmbătă seara. De menţionat că în fiecare zi, brăilenii participanţi la spectacol vor avea parte şi de un Jam Session Afterparty, menit să încingă şi mai mult atmosfera. Intrarea la toate concertele este liberă, prin urmare, rockerii şi împătimiţii muzicii blues sau funk sunt aşteptaţi în număr cât mai mare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro