Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Trei voleibaliste de la Sport Plus, convocate pentru selecţie la lotul naţional U15

• toate sunt premiante la şcoli importante, cu medii peste 9.00, şi au recomandări deosebite de la profesorii diriginţi

 

Clubul Sport Plus a primit în această săptămână înştiinţarea oficială din partea Federaţiei Române de Volei că trei jucătoare legitimate la clubul brăilean sunt convocate la un trial de selecţie pentru lotul naţional de speranţe. Melania Duţu, Elena Nedelcu şi Daria Rotaru sunt aşteptate la Izvorani, în perioada 15-18 decembrie, trilul de selecţie urmând a fi supervizat de Claudia Drilea, antrenoarea  lotului naţional de speranţe.

“Nu surprinde pe nimeni că avem trei fete convocate pentru selecţie. Duţu şi Nedelcu au o talie deosebită pentru vârsta lor, 1.84 m respectiv 1.85m, iar Rotaru are 1.76 m, aceasta fiind ridicătoare. Acestea au o experienţă sportivă cuprinsă între un an şi jumăte până la doi ani. Este un progres fantastic, nu un miracol. S-a muncit foarte mult. Copilele acestea au avut vacanţă de vară doar 25 de zile. Au participat la trei cantonamente. Iată că sacrificiile sunt răsplătite pentru efortul lor şi perseveranţa noastră în muncă de calitate, dar şi prin sprijinul oferit în ultimii doi ani de către Consiliul Judeţean Brăila. Cele trei sportive dau un exemplu că se poate face în acelaşi timp carte şi sport, dealtfel singura reţetă câştigătoare cu adevărat”, ne-a declarat Constantin Baciu, preşedintele clubului Sport Plus.

Cele trei sportive reuşesc să aibă rezultate notabile şi la şcoală.

“Dincolo de timiditatea şi respectul pe care Melania îl manifestă faţă de cei din jur, se ascund ambiţia, determinarea şi responsabilitatea faţă de activităţile şcolare şi extraşcolare. Este calmă şi organizată, aşa cum îi stă bine oricărui elev şi sportiv”, spune profesoara Nicoleta Stoica, diriginta clasei a VII-a de la şcoala “Ion Creangă”.

“Eu am încurajat-o pe Elena Nedelcu să performeze în volei pentru că am remarcat talia ei. Am practicat voleiul în tinereţe, dar nu am mai putut continua şi ştiu ce înseamnă să ai o asemenea şansă. E un copil inteligent, perseverent, sociabil. Are toate atuurile să reuşească”, este de părere profesoara de matematică, Daniela Tilincă, diriginta la clasei a VIII-a de la şcoala “Fănuş Neagu”.

“Daria Rotaru este genul perfecţionist. Nu mă surprinde că reuşeşte să facă alte lucruri frumoase în afara activităţilor şcolare. Are o familie implicată în educaţia ei şi se văd rezultatele”, a precizat profesoara Magda Udrea de la şcoala “Dimitie  Cantemir”.

 




Categorie articol: 

Comentarii