Mergi la conţinutul principal

Trei rachete de tip Grad au fost lansate asupra orasului Karbala

Trei rachete de tip Grad au vizat, duminica, orasul sfint siit Karbala, fara a provoca insa victime, desi sute de mii de credinciosi se afla acolo in pelerinaj cu ocazia celei de-a 40-a zi a sarbatorii Ashura, transmite AFP.
"In total, trei rachete de tip Grad au fost lansate in directia orasului Karbala, dintre care doua au cazut in zone nepopulate iar cea de-a treia in localitate", a spus guvernatorul orasului, Akil al-Khazaali.
"Este pentru prima data cind teroristii utilizeaza acest tip de rachete", a spus guvernatorul, precizind ca acestea au fost lansate din regiunea Mussaieb, situata la 20 de kilometri nord de Karbala.
Seful politiei, Razak Ali Tai, a explicat la rindul sau, ca rachetele au fost lansate dintr-o regiune agricola. "Nu dispunem de mijloace pentru a impiedica astfel de atacuri deoarece nu avem aparatura pentru supraveghere aeriana", a spus el.
Guvernatorul a declarat ca a solicitat sprijinul Fortei multinationale din Irak pentru supravegherea spatiului aerian pe toata durata pelerinajului, dar a precizat ca s-a dat curs acestei cereri.
Temindu-se de eventualitatea comiterii unor atentate, fortele de securitate si-au sporit prezenta in zona. Potrivit sefului politiei locale, 10.000 de politisti, 2.000 de membri ai trupelor de comando si 1.500 de militari au ajutat la mentinerea securitatii in regiune.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro