Mergi la conţinutul principal

Trei persoane carantinate umblau prin municipiu, fără grijă

* în week-end, poliţiştii i-au depistat pe cei trei brăileni şi i-au sancţionat cu amendă, în valoare totală de 7.000 lei, conform prevederilor Legii 55/2020

 

 

 

 

Carantina nu a contat prea mult pentru trei persoane din municipiu care au fost prinse de poliţişti şi amendate.

Astfel, în perioada 11-13 iunie, poliţiştii brăileni şi poliţiştii locali au depistat, pe raza municipiului Brăila, trei persoane, care nu respectau măsura carantinării ce fusese dispusă anterior. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare totală de 7.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.

Poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi, poliţişti locali, poliţişti de frontieră şi pompieri, desfăşoară permanent acţiuni de verificare, pe raza judeţului Brăila, privind modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu, de către cetăţeni.

Poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor să respecte măsurile de protecţie individuală şi interdicţiile impuse în această perioadă!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro