Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Trei parlamentari brăileni au răspuns provocării lansate de Consiliul Judeţean al Elevilor

• deputaţii Emilia Meiroşu (PSD), Florin Mircea (PSD) şi Vasile Varga (PNL) au răspuns provocării lansate de elevi şi au venit, ieri, la întâlnirea ce a avut loc la Liceul Teoretic “Constantin Angelescu” din Ianca • în timp ce Emilia Meiroşu şi Florin Mircea au făcut naveta cu trenul şi maxi-taxi, Vasile Varga a venit cu maşina personală

 

Ieri, în gara din municipiul Brăila, puţin după ora 9.00 dimineaţa, doi parlamentari brăileni şi trei reprezentanţi ai Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) Brăila se urcau în tren pentru a ajunge la Ianca. Vorbim despre deputaţii PSD Emilia Meiroşu şi Florin Mircea, care au răspuns astfel provocării lansate de elevi şi au făcut naveta pentru o zi. Iniţiativa CJE Brăila a fost lansată pentru a le cere aleşilor să respingă OUG 51/2019, cea care scoate transportul judeţean din sfera serviciilor publice şi, astfel, elimină posibilitatea ca operatorilor să le fie impuse obligaţii precum acordarea de reduceri pentru elevi sau practicarea unor trasee neprofitabile.

Discuţiile reprezentanţilor elevilor cu parlamentarii brăileni au avut loc la Liceul Teoretic “Constantin Angelescu”, acolo unde a fost  prezent şi directorul liceului, prof. Emil Ştefănuţ Dragomir. Trebuie precizat că elevii şi aleşii au mers pe jos de la gară şi până la unitatea de învăţământ.

La întâlnire a ajuns şi deputatul PNL Vasile Varga, care a venit cu maşina personală, mărturisindu-le elevilor că nu e nevoie să facă naveta cu trenul sau maxi-taxi pentru a le demonstra acestora că înţelege problemele pe care le întâmpină, timp de 10 ani el fiind navetist pe ruta Brăila-Făurei.

După ce Rareş Voicu, preşedintele CJE Brăila, le-a explicat celor trei parlamentari brăileni problemele generate de OUG 51/2019, deputaţii au spus că nu pot susţine abrogarea actului normativ, însă vor încerca să îi sprijine pe elevii nevetişti prin alte mijloace.

“OUG 51/2019 are şi lucruri bune, în special în ceea ce priveşte transportatorii de mărfuri. Ceea ce putem să facem este să primim de la dumneavoastră propuneri de amendamente privind transportul elevilor. Veniţi cu amendamente şi vă promit că le vom susţine”, a spus Mircea Florin.

La rândul său, liberalul Vasile Varga a spus că nimeni nu are un interes să nu le faciliteze elevilor accesul la transport pentru a ajunge la şcoală.

“Eu am făcut naveta 10 ani, Brăila - Făurei. Şi nu cu maxi-taxi! Cu autobuzele care erau, cu trenurile care erau. Am venit astăzi (n.r. - ieri, 13 februarie) să vorbim despre OUG 51. Aşteptăm votul în comisii, aşteptăm să intre legea şi vă asigurăm că vom vota astfel încât să le fie cât mai bine elevilor pentru că şi noi am păţit ceea ce păţiţi voi şi atunci să vă fie bine măcar vouă. Nimeni nu are un interes să nu le deconteze naveta elevilor. Cine are un interes? Nimeni! Transportatorii sunt interesaţi să îşi ia banii”, le-a spus Varga elevilor.

Legat de decontul navetei, elevii le-au spus parlamentarilor că în prezent tinerii au mari probleme la acest capitol. Spre exemplu, un elev care face naveta de la Cireşu la Făurei plăteşte pe lună 280 lei, iar şcoala îi decontează doar 80 lei. Deputatul Emilia Meiroşu a spus că acest lucru are o soluţie, iar pentru asta trebuie modificate tarifele maximale impuse de către Guvern prin HG nr. 863/2016. Totodată, aceasta a dorit să îl felicite pe Rareş Voicu pentru iniţiativa şi curajul de care a dat dovadă atunci când a lansat provocarea parlamentarilor.

La finalul întâlnirii, cu excepţia liberalului Vasile Varga, elevii şi cei doi deputaţi PSD au ales să se întoarcă la Brăila tot cu un mijloc ce transport în comun, de data aceasta însă cu un maxi-taxi al fimei “Aventin”. Iar pentru că nu au mai avut locuri pe scaune, aceştia au stat în picioare.

De asemenea, mai trebuie spus că deşi provocarea a fost adresată reprezentanţilor brăileni din Parlament, la întâlnirea de ieri a participat şi consilierul municipal independent Lucian Căprariu, coordonatorul partidului Brăila Nouă.

Nu au răspuns provocării parlamentarii Nicu Niţă (PSD), Ion Rotaru (PSD), Mihai Ruse (ALDE) şi Antoneta Ioniţă (PNL).

 




Categorie articol: 

Comentarii