Mergi la conţinutul principal

Trei noi inspectori scolari

Incepind de ieri la Inspectoratul Scolar au fost numiti trei noi inspectori scolari. De problemele specifice romilor se ocupa profesorul Alexandru Graur. Pentru educatie fizica a fost numit profesorul Doru Dewald de la Colegiul "Balcescu", iar domeniul management scolar a fost preluat de profesorul Adrian Simion, fostul director al Liceului de Arta. "Mi-a fost facuta aceasta propunere, m-am bucurat. Am experienta de peste 15 ani ca director si cred ca pot sa-i invat si pe altii ce stiu. Este o onoare pentru mine aceasta propunere si de aceea am acceptat-o", a spus prof. Adrian Simion.
Tot de ieri a fost nominalizata pentru functia de inspector scolar responsabil cu resursele umane ing. Ileana Liliana Savu, profesor de educatie tehnologica la Scoala "Mihai Eminescu". "Am preferat un cadru didactic de formatie tehnica pentru ca vreau ca totul sa se deruleze cu ajutorul calculatorului, sa se formeze o baza de date cu aproape toate cadrele didactice, daca nu cu toate", a precizat inspectorl general Iulian Danielescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro