Mergi la conţinutul principal

Trei medalii pentru CSM la naţionalele de ciclism şosea

În urma cu câteva zile, la Izvorul Mureşului s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de şosea, o competiţie la care printre cicliştii care s-au aliniat la start s-au regăsit şi reprezentanţi ai secţiei brăilene de la CSM.
În proba de contratimp individual, în cursa care s-a derulat pe distanţa de 20 de kilometri, reprezentantele CSM-ului brăilean au cucerit două medalii de argint, la senioare prin Ştefania Ion la senioare şi Gabriela Şerbănescu la junioare.
A doua zi, pe o vreme ploioasă şi cu vânt în rafale, a avut loc proba de fond 60 kilometri, la finalul căreia Ştefania Ion a obţinut medalia de bronz.
La această competiţie, Leonard Saris (CN "Nicolae Bălcescu"), Alexandru Dumitru (Şc. "Mihu Dragomir"), Robert Civga (CN "Ion Ghica"), Cătălin Sihleanu, Alexandru Alexe, Robert Zainea şi Ionuţ Constantin, ultimii trei de la "Nicolae Iorga", au avut evoluţii meritorii în concursul masculin.
"Rezultatele au fost cele aşteptate, la fete, era normal să avem ca obiectiv medalii, la băieţi a fost mai mult o competiţie de acomodare cu atmosfera de concurs", a declarat antrenorul Eugen Simion.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro