Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Trei luni de pandemie, şapte ani de acasă

De la al doilea război mondial, omenirea n-a mai trecut printr-un asemenea moment de grea încercare. Într-un fel sau altul, zilele acestea, fiecare dintre noi dă un test. De la capabilitatea de a respecta măsuri elementare – distanţare socială, igienă, purtarea măştii în public, şi până la cea de a înţelege cele mai dureroase lecţii de supravieţuire, toţi suntem parte a acestui joc incert cu criza, cu viaţa, cu noi înşine. Un joc ce se prefigurează a dura mai mult decât ne-am închipuit în prima fază, dar pe care trebuie să-l terminăm. Cu bine!

Jocul e dificil, duşmanul nevăzut ne întinde peste tot capcane, dar, în acelaşi timp, scoate din noi chiar şi cele mai ascunse comportamente şi abilităţi. Unele urâte, dureros de urâte, şi de neacceptat într-o societate modernă. Dar, probabil şi aceasta trebuia să fie o lecţie. O lecţie de care cred că aveam nevoie pentru a conştientiza ce palmă grea poate da unei naţii lipsa de educaţie.

Ani de zile s-a strigat în România “Corupţia ucide!”. Acum vedem că nu doar ea a fost duşmanul cel mai aprig. Căci, dincolo de corupţia care se vede şi se simte acum mai mult ca niciodată în  starea spitalelor româneşti, lipsa de educaţie a fost şi încă este un factor determinat în adâncirea crizei. Cazul Ţăndărei şi toate pretenţiile, grosolăniile şi comportamentele atâtor conaţionali de peste tot din ţară vorbesc de la sine despre lipsa crasă de educaţie. Şi dacă de altceva nu vă pasă, gândindu-vă că sunt comunităţi sau indivizi cu care e puţin probabil să vă intersectaţi, calculaţi efortul financiar pe care îl presupune izolarea acestor specimene, bani mulţi pe care o societate normală şi educată i-ar fi putut folosi la cu totul altceva. La ceva bun, de exemplu, benefic pentru perioada post criză sanitară. O perioadă care, categoric, va fi cel puţin la fel de grea (dacă nu mai grea) şi care ne va pune în continuare la încercare toate capacităţile de rezistenţă şi readaptare.

Suntem conştienţi. Ce s-a întâmplat pănă acum (până în criză) în spitale nu mai poate continua. Doar un popor sinucigaş nu înţelege nevoia urgentă de reorganizare a întregului sistem sanitar. Dar dacă în paralel cu aceasta şi într-un efort comun nu înţelegem să reorganizăm şi educaţia, nu vom fi niciodată suficient de pregătiţi în faţa unei pandemii sau orice alt episod de forţă majoră. Specimene ca cele de care scriam mai sus, sunt capabile să pună la pământ într-o clipită chiar şi cele mai performante spitale.

De aceea, cu celeritate, atenţia întregii societăţi trebuie să se îndrepte spre comunităţile sărace, vulnerabile. Cu toate armele, pe toate segmentele: politic, administrativ, civic, educaţional. Toate ONG-urile care în aceste zile dificile au făcut adevărate minuni pentru a suplini lipsurile generate de corupţia din sistemul sanitar, ar trebui să facă front comun, între ele, dar şi cu autorităţile, presa, şcoala, instituţiile de protecţie socială şi de siguranţă naţională, şi, printr-o mobilizare exemplară, să scoatem nesimţirea, prostia, grosolănia, inconştienţa din aceste comunităţi. Poate cu generaţiile adulte e mai greu (deşi există măsuri coercitive), dar copiii trebuie de urgenţă salvaţi din acest focar. Altfel ne vom învârti la nesfârşit într-un cerc vicios, în care, în ciuda tuturor eforturilor şi restricţiilor pe care cei mai mulţi cetăţeni le respectă, nimic nu va fi sigur şi eficient din cauza crizelor permanente generate de această categorie căreia, înainte de orice, îi lipseşte educaţia elementară, inclusiv cei şapte ani de acasă.

 




Categorie articol: 

Comentarii