Mergi la conţinutul principal

Trebuie să ne gândim doar la victorie şi mi-aş dori să înscriem foarte repede

"Jucăm acasă şi este firesc să ni se acorde prima şansă, dar trebuie să ne respectăm adversarul. Important este să ne impunem jocul, pentru că avem calitate, valoare, experienţă şi ambiţie. Trebuie să ne gândim doar la victorie şi mi-aş dori să înscriem foarte repede, pentru că sunt convins că adversarii vor aştepta greşeala noastră şi vor încerca să ne surprindă pe contraatac. Din nefericire sunt şi câteva probleme medicale, dar sper ca doctorul să le rezolve până la ora meciului. Younes şi Mustivar au acuzat uşoare probleme musculare după meciul cu AEK Atena, însă sper ca ei să fie apţi pentru jocul cu Ceahlăul. Nu m-am decis sută la sută asupra formulei de start, pentru că mai avem un antrenament şi mai este timp suficient până la ora meciului să formez echipa. Toţi jucătorii sunt în formă şi trebuie să mă gândesc foarte bine", a spus Rednic.
Tehnicianul ploieştenilor este mulţumit de faptul că are multe soluţii pentru alcătuirea primului unsprezece. "De mâine încep lucrurile serioase, pe puncte. Ne-am pregătit bine, iar în această perioadă am încercat mai multe formule, pentru că nu-mi este uşor să aleg primul unsprezece. Este foarte bine pentru mine, ca antrenor, că am multe soluţii şi mă bucur că am reuşit ca, într-un timp scurt, să formăm o echipă competitivă. Suntem pe drumul cel bun, iar băieţii au lucrat şi lucrează foarte bine. Sunt nerăbdător să începem campionatul, să-i văd pe jucători la lucru. Sigur, fiecare îşi doreşte să joace, dar pentru mine nu există titulari şi rezerve. Le-am explicat că mă bazez pe toţi, că trebuie să fie pregătiţi şi conştienţi că le va veni rândul. Avem toate motivele să credem în şansa noastră, dar nici nu trebuie să ne gândim foarte departe. Trebuie să pregătim fiecare meci în parte ca să-l câştigăm. E bine să visăm, dar trebuie să fim şi realişti. E adevărat, însă, că-mi doresc foarte mult să câştig un trofeu cu Petrolul. Ştiu ce înseamnă asta, mai ales cu o echipă din provincie", a explicat antrenorul.
Partida Petrolul Ploieşti - Ceahlăul Piatra Neamţ, din prima etapă a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 19.00.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro