Trebuie pusă şi întrebarea asta: În ce crezi?

Iar pe măsură ce matematica a început să joace un rol din ce în ce mai important în economie, Uniunea a ajuns în pragul colapsului. Au existat destule voci care au avertizat că unificarea Europei trebuie să se facă, în primul rând, pe baze culturale. Altfel spus, să se aducă la masa tratativelor şi a toleranţei viziunile despre viaţă. Mai mult, oare ce au în comun popoarele Europei, pe ce fundamente s-a constituit Europa ca o civilizaţie distinctă în lume? Răspuns: pe creştinism s-a ridicat Europa de astăzi. Dar creştinismul ca atare nici nu apare în actul constituant al Uniunii.

De cealaltă parte, ofensiva islamismului este extrem de puternică. În viziunea adepţilor islamici, totul se subordonează credinţei. Credinţa este motorul tuturor emoţiilor, dorinţelor şi, cel mai important lucru, hotărârii de a se sacrifica o viaţă pentru o idee. Acum, vă întreb eu, ce om politic european sau ce european pur şi simplu şi-ar da viaţa pentru calculele economice ale mai ştiu eu cărui demnitar european?
De la aceste considerente pleacă un extraordinar filozof sud-american, Olavo de Carvalho, atunci când spune: Nimeni nu-şi dă viaţa pentru filozofia politică liberală, mai lăsaţi-mă cu asta!

Carvalho ia în considerare chiar şi credinţa "greşită", să spunem, având în vedere, în schimb, atitudinea psihologică, care este autentică. În sens invers, consideră Carvalho, democraţia liberală pare a naşte nişte molâi, nişte tăntălăi. Crăpând în ei ca nişte hipopotami, democrat-liberalii gustă o icră neagră în chiar momentul dezastrului. Argumentele lor împotriva stângii sunt impecabile din punct de vedere teoretic şi practic, dar nule din perspectiva câmpului de bătaie politică. La argumente ţiplă, comuniştii acţionează: intră cu buldozerul în doctrină şi sparg capete cu barosul cu o ritmicitate impresionantă.

Cam la aceste lucruri m-am gândit având cumva în faţă două concepte: creştin-democraţia şi viziunea sociologică a lui Sebastian Lăzăroiu asupra statului modern. Prima chestiune - da, doar aşa democraţia va naşte militanţi, doar aşa democratul îşi va pune viaţa la bătaie, doar având un set de valori morale şi etice pe care să le apere cu preţul vieţii. A doua chestiune - da, regionalizarea şi descentralizarea pot scoate România din marasmul feudal în care se zbate, dar doar formal, pentru că nimeni nu se bate atunci când opozanţii politici vor veni cu secera şi ciocanul şi vor defrişa lanuri întregi de democraţi blegi. Valoarea practică, de fapt, nu e o valoare. E o mică regulă de schimb, care anihilează omul în partea lui cea mai importantă, sufletul. Dar sufletul trebuie să creadă în ceva care excede cu mult ofilitele combinaţii pragmatice.
În fine, am ajuns să mă întreb, şi când văd mari oameni politici, şi când îi ascult pe prăpădiţii ăştia de la noi: în ce cred oamenii ăştia?

Dar în ce crede europeanul de rând, mă întreb. Sau în ce crede, de pildă, cel din imediata mea apropiere? Am pus aceste întrebări, dar, credeţi-mă, nu răspunde nimeni!