Mergi la conţinutul principal

Trataţi Guvernul!

„Poate trebuie aduşi acasă, poate sunt trataţi mai bine aici” – a fost declaraţia premierului Mihai Tudose, în cazul celor 4 români răniţi în atentatul din Barcelona, de săptămâna trecută, şi internaţi în spitalele spaniole, alături de celelalte peste 100 de victime ale atacului terorist. O declaraţie care, dincolo de forma sa pur politicianistă, pe fond este pur şi simplu revoltătoare.

Ca şi cea prin care românii din străinătate erau invitaţi de premierul Tudose să revină definitiv în România pentru că au nenumărate motive, ai putea bănui că şi această declaraţie demonstrează ceva: ori premierul chiar este complet rupt de realitate - atât de mult încât nu ştiu cum de poate ocupa o asemenea funcţie -, ori este de o demagogie suprarealistă. Pentru că nu ai cum să scoţi o asemenea declaraţie şi să emiţi pretenţia de a deveni mai popular în rândul electoratului. De fapt, prin astfel de formulări nu faci decât să desconsideri inteligenţa celor care te ascultă ori te citesc. Daţi-mi voie să cred că nici măcar pesediştii fanatici nu pot crede că un rănit - indiferent în ce stadiu - ar putea fi tratat mai bine în România decât în Spania.

Nu cred să mai existe român care să nu ştie care este situaţia din spitalele româneşti, din sistemul medical din România, din sistemul de stat românesc. Nu cred că mai poate fi prostit cineva că lucrurile merg mai bine la noi, în sistemul de sănătate românesc, decât în Spania sau în oricare altă ţară dezvoltată din UE. De fapt, nu m-ar mira ca şi în Bulgaria să fie mai bine.

Dar, în primul rând însă, declaraţia premierului Tudose este una jignitoare la adresa sistemului medical spaniol, a cadrelor medicale din Barcelona, a medicilor care i-au tratat pe cei 4 răniţi români şi pe celelalte victime. Are premierul României vreo informaţie cum că românii internaţi acolo nu au fost trataţi bine? Sau corect? Sau profesionist? Li s-o fi cerut vreo şpagă? Nu i-a băgat nimeni în seamă până n-au îndesat nişte euro în buzunarele cadrelor medicale de acolo? Au fost trimişi la farmacia din curtea spitalului să-şi cumpere vreo seringă ori vreun medicament? Au fost trimişi să-şi facă analizele, pe bani, la cabinetul privat al vreunui medic care i-a consultat la spitalul de stat spaniol? Au fost trimişi, netrataţi, să aducă întâi vreo adeverinţă? Au fost plimbaţi de la vreun spital la altul cu ambulanţa? Au găsit vreun gândac prin pat sau un şobolan prin curte? Au găsit duşul încuiat şi femeia de serviciu care avea cheia era plecată? Au fost lăsaţi să aştepte pe holurile spitalelor cu orele? Era zi liberă şi nu exista decât un medic în tot spitalul? Le-a vorbit cineva de sus, a fost cineva arogant, li s-a vorbit urât? S-a descoperit că există nişte aparatură de milioane de euro care nu putea fi folosită? A luat vreun român vreo infecţie nosocomială? A ieşit de acolo mai bolnav decât s-a dus? Despre ce vorbim?

S-a întâmplat oare ceva din toate acestea sau pur şi simplu premierului i-au ieşit vorbele pe scurtătură, direct din burtă spre gură, fără să mai treacă şi prin cap? Cum i-a ieşit şi eminenţei de la Ministerul Muncii declaraţia privitoare la fondatorul Facebook (pe ideea „bine că Zuckerberg nu este român”) sau cum i-a ieşit şi celuilalt deştept de la Ministerul Educaţiei celebra teorie „Învăţământul în România este gratuit pentru copii – plătesc doar statul şi părinţii”.

Sper totuşi că, în toate cele trei cazuri, a fost vorba doar despre nişte declaraţii nefericite sau, cel mult, negândite. În caz contrar ar însemna că avem un guvern care suferă de o boală ce nu poate fi tratată cu medicamente şi care, netratată la timp - încă din primii 7 ani de-acasă - devine incurabilă după o anumită vârstă. Iar asta chiar ar fi grav – nu pentru guvern, cât pentru cei guvernaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro