Mergi la conţinutul principal

Traseiștii lui Mihai Tudose

Nu l-am iertat pe Mihai Tudose pentru că timp de 19 ani, de când este deputat de Brăila, l-a durut în cot de oraș. E adevărat că acum și-a mai spălat din păcate cu Podul peste Dunăre, pentru care a insistat în timpul cât a fost premier, dar e prea puțin ca să obțină grațierea din partea mea.

Ok, Mihai Tudose a plecat acum pe alt drum, cu Victor Ponta și Nicolae Bănicioiu, care sper că nu ați uitat că era ministrul Sănătății când s-a întâmplat tragedia din Colectiv și dădea asigurări că statul român se poate descurca cu marii arși, că nu se impune transferarea acestora în străinătate.

Nu știu ce target are Tudose, ce vrea el să facă pentru a bate PSD-ul la Brăila (căci bănuiesc că asta este dorința lui arzătoare), dar în alte orașe din țară s-a înconjurat de figuri dubioase și de traseiști ordinari.

De exemplu, la Galați, Pro România a încăput pe mâna a doi indivizi care împreună au trecut prin nu mai puțin de 15 partide. Cei doi se numesc Eugen Durbacă (fost primar al Galațiului între 1992-2000) și Iulian Aramă, ex-director la Electrica Galați.

Eugen Durbacă, 76 de ani, a trecut prin următoarele partide: PSM, PDSR (actualul PSD), PDAR, ApR, PD, PUR (actualul PC) UNPR, PLR, ALDE și în prezent Pro România.

Iar colegul său Iulian Aramă a bifat următoarele partide: PDL, PMP, PSRO, ALDE și acum Pro România.

Păi, parcă Ponta și Tudose spuneau că vor să facă un alt fel de politică. De acord, dar cu ce fel de oameni? Adică, dintre toți locuitorii Galațiului, chiar numai ăștia doi s-au arătat disponibili pentru a adera la Pro România?

Tudose o să spună că la Brăila e ok treaba, că garantează el pentru oameni. Da, dar un partid nu înseamnă numai Brăila. Căci pe spatele voturilor adunate, la o adică, de Ponta și Tudose (care sunt cunoscuți la nivel național) vor beneficia și traseiști ca Durbacă și Aramă. Altfel spus, Durbacă ar putea rămâne parlamentar pentru încă 4 ani grație lui Ponta și Tudose, care vor trage partidul după ei în alegeri.

Mă gândesc că dacă tot a venit de ceva vreme primăvara, poate că Tudose ar trebui să înceapă curățenia cu filiala din Galați a Pro România. Să le dea “delete” lui Durbacă, Aramă și altor traseiști care s-au cuibărit în partidul ăsta și apoi să vină să îmi spună și mie că gata, treaba s-a rezolvat. Că Pro România nu e Pro Traseism. (Ciocoiul Vechi Și Nou)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro