Mergi la conţinutul principal

Traian Ungureanu susţine reformele

"Dacă şandramaua supraetajată construită şi reconstruită în ultimii 20 de ani nu va fi dărâmată în următorii câţiva ani, ne putem lua adio de la viitor. Ofensiva condusă de Traian Băsescu pentru modificarea Constituţiei, reorganizarea administrativă, optimizarea regiilor de stat, readucerea judecătorilor la statutul de cetăţean român şi eliberarea fondurilor europene luate ostatec de adminstraţie, nu e o toană sau un complot prezidenţial. Acest gând sistematic şi în răspăr a fost lansat de preşedinte încă din 2005. Spre deosebire de promisiunile politice tipice în România ultimilor 20 de ani, schimbarea iniţiată de preşedintele Băsescu a devenit un program încăpăţânat, aproape războinic, într-un sistem politic egal cu propria imagine televizată şi programat să apere lipsa de schimbare. (...) Ctitoriile politice betonate de Iliescu nu pot fi înlăturate decât într-un acces de energie politică şi executivă cu totul neobişnuită", precizează Ungureanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro