Mergi la conţinutul principal

Traficanţii de persoane de la «Red Velvet», fără scăpare

Patronii bordelului "Red Velvet" au mai primit o lună de arest preventiv. Eforturile celor cinci membri ai grupării infracţionale destructurate de DIICOT Galaţi de a-şi recăpăta libertatea au fost în zadar. În urmă cu două zile, judecătorii Tribunalului Galaţi au dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Dobrev Iura, Dobrilă Mihaiela, Dragu Ştefana, Gaiu Diana Mariana şi Dram Constantin. Traficanţii vor sta în arest încă 30 de zile. "Admite propunerea Parchetului de pe lângă ICCJ-DIICOT Serviciul Teritorial Galaţi. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Dobrev Iura, Dobrilă Mihaiela, Dragu Ştefana şi Gaiu Diana Mariana cercetaţi pentru săvârşirea, în concurs, a infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, trafic de persoane şi trafic de minori în formă continuată, şi Dram Constantin pentru săvârşirea, în concurs real, a două infracţiuni de trafic de minori şi cu reţinerea agravantei, pe o perioadă de 30 zile, de la data de 23.08.2014 până la 21.09.2014 inclusiv. Respinge, ca fiind nefondată, cererea inculpaţilor formulată în temeiul disp. art.237 al.2 N.c.p.p. privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar", este soluţia Tribunalului Galaţi.
După cum se arată pe site-ul instanţei, în data de 21 august, după ce au primit vestea prelungirii arestului, inculpaţii au formulat contestaţie, judecătorii Curţii de Apel Galaţi urmând să decidă dacă o admit sau o resping. Oricum, membrii grupării infracţionale au contestat prelungirea arestării preventive şi în luna iulie, însă nu şi-au recăpătat libertatea, CA Galaţi respingând contestaţiile.
"Afaceriştii" de la Red Velvet au ajuns în spatele gratiilor în luna iunie, după ce DIICOT Galaţi a destructurat grupul infracţional organizat specializat în traficul de persoane, traficul de minori şi spălare de bani, care acţiona încă din anul 2011 sub "masca" unui salon de masaj erotic. Potrivit procurorilor, salonul funcţiona "sub cupola" mai multor societăţi comerciale cu răspundere limitată având ca obiect de activitate declarat "activităţi de întreţinere corporală", firmele aparţinând inculpaţilor Dobrev Iura şi Dobrilă Mihaiela, liderii grupării infracţionale. Procurorii au stabilit că tinerele exploatate sexual, dintre care multe minore, lucrau în încăperile salonului de masaj erotic, contra sumei de 200 de lei. Din suma totală, au arătat procurorii, 150 de lei era achitată la recepţia salonului de masaj, iar restul era dat direct victimelor. Anchetatorii au stabilit că traficanţii le puneau pe tinere să acorde o atenţie deosebită clienţilor fideli şi importanţi, printre care se numărau funcţionari publici şi oameni de afaceri. În data de 24 iunie, cele cinci persoane specializate în traficul de persoane, respectiv Dobrev Iura (53 de ani), Dobrilă Mihaiela (37 de ani), Dragu Ştefana zisă "Mamaia" (60 de ani), Gaiu Diana Mariana zisă "Dida" (19 ani) şi Dram Constantin (63 de ani), au fost reţinute de procurorii DIICOT, pe numele lor fiind emise apoi mandate de arestare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro