Mergi la conţinutul principal

Trafic cu arme la Brăila

Mai mulţi indivizi din Brăila sunt suspectaţi că ar face parte dintr-o grupare specializată în contrabandă cu arme. Ieri dimineaţă, Poliţia
Română a efectuat 37 de percheziţii în Bucureşti şi în 10 judeţe, printre care şi Brăila, la persoane bănuite că ar fi introdus ilegal în ţară arme şi muniţii letale şi neletale. Aproape 50 de arme, peste 250 de cartuşe, trofee de vânătoare şi carne de vânat au fost descoperite de poliţişti, în urma acţiunii de ieri. Potrivit anchetatorilor, din cercetări a reieşit că persoanele în cauză ar fi introdus ilegal în România arme şi muniţii letale şi neletale, provenite din diferite ţări ale Uniunii Europene. "La data de 10 iunie, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 37 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Ialomiţa, Olt şi Teleorman, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Au fost descoperite: un pistol cu glonţ, o ţeavă de arma letală de vânătoare, 17 arme neletale (pistoale cu proiectil de cauciuc, cu gaze iritant-lacrimogene şi puşti cu aer comprimat), 245 de cartuşe pentru arme neletale, 7 cartuşe pentru arme letale,12 trofee de căprior, 25 de kg. de carne de vânat (iepure şi căprior) şi 2 câini ogari", se arată în comunicatul Poliţiei Române.
Bunurile descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a se dispune confiscarea acestora.
Un bărbat din localitatea Bobiceşti, judeţul Olt, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi cei din cadrul structurilor teritoriale de profil pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Poliţiştii au efectuat mai multe controale şi pentru verificarea respectării prevederilor Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor. Au fost constatate 15 infracţiuni de nedepunerea armei în termen la un armurier autorizat, o infracţiune de braconaj cinegetic şi o infracţiune de uz de armă letală fără drept. Pentru continuarea cercetărilor au fost ridicate 30 de arme letale şi neletale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro