Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Traditie cu garnitura de cartofi prajiti: 2

Au trecut deja 25 de ani de cind Hobsbawn si Ranger au lansat ideea ca traditiile sint inventate. Astazi dam din mina a lehamite: "Toate traditiile sint inventate!" Sigur ca, intr-un fel sau altul, traditiile trebuie sa porneasca de undeva, dar ceea ce demonstrau cei doi autori era modul in care traditiile fusesera create si manipulate pentru a servi la crearea unei identitati nationale in noile natiuni ale secolului al 19-lea. In secolul nostru, 21, in care toate au fost deja facute si experimentate si in care nu mai e loc de nimic nou, nu mai pare sa ne pese daca o traditie chiar vine din antichitate sau a fost inventata alaltaieri. Si asa si trebuie sa stea lucrurile, din moment ce importanta este insemnatatea traditiei, valoare pe care i-o acordam, si nu forma ei, desi cele doua merg mina-n mina.
Scriam acum doua saptamini ca japonezii si-au reinsusit ideea de traditie pentru a inventa o bucatarie nationala, "japoneza". Bineinteles ca sushi este simbolul de necontestat al mincarii japoneze, dar ia incercati sa va imaginati cit de greu trebuie sa fi fost sa tii pestele proaspat inainte de inventarea metodelor moderne de refrigerare. De fapt, numai locuitorii din zonele de litoral puteau sa se bucure cu adevarat de sushi. Un alt exemplu este orezul, care este atit de comun si atit de necesar in dieta japoneza incit unii dintre ei nu se simt satui pina cind nu maninca un castronas de orez, cam la fel ca americanii sau europenii care nu simt ca au mincat daca maninca fara piine. Nu e intimplator faptul ca in multe dintre limbile pamintului, cuvintul folosit pentru a desemna cereala de baza a locului este si cel care inseamna "mincare". Cu toate acestea, orezul ca fel de baza la masa japonezului nu s-a raspindit cu adevarat decit dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Mai inainte, orzul era folosit ca inlocuitor pentru ca orezul era prea scump. Legatura dintre orez si natiune a devenit atit de puternica in secolul 20 incit atunci cind recolta de orez a fost proasta in mai multi ani la rind in anii ’80, iar guvernul a fost obligat sa importe orez din Statele Unite - orez care era exact acelasi tip ca si cel din Japonia, japonezii nu au vrut sa il cumpere. Rezilienta lor a fost atit de mare incit guvernul a fost obligat sa amestece orez japonez cu cel importat pentru a nu trebui sa faca fata unei crize de consum. Japonezii cred cu tarie in faptul ca orezul crescut pe sol japonez este cel mai bun pentru japonezi.
Aceste sentiment a capatat o forta noua in Japonia ultimei decade, odata cu tendintele nationaliste care au insotit recesiunea economica, combinata cu presiunea globalizarii care creeaza nesiguranta. De fapt, pina si in Statele Unite isi face loc o noua sinteza a unor ideologii despre mincare care pina acum au existat separat: produsele organice sint acum combinate cu cele crescute la nivel local, intr-o noua miscare menita a aduce in atentia consumatorilor din comunitatile locale importanta produselor de linga ei, dar si de a crea un sentiment de identitate legata de pamint, de regiune, si, daca e posibil, chiar si de natiune.
Mincarea poate parea un subiect banal pentru unii. In fond, nu e decit ceva cu care avem de a face in fiecare zi, si la care nu ne gindim decit daca are gust bun. Si totusi, mincarea este foarte importanta. Producerea mincarii, ca fenomen global, de exemplu, antreneaza, iar consumul ei influenteaza, viata oamenilor din zone total opuse ale planetei. Pe vremuri, ceea ce oamenii mincau sau nu mincau era un fel de desemnare a apartenentei la un grup. In ziua de azi chestiunea nu mai este atit ce se maninca, ci cum se maninca: local, organic, uman (animalele sacrificate sint tratate cu respect), cu atentie la mediu, nationalist. Ideologiile au fost intotdeauna prezente in procesul consumului de mincare, dar in ultimii ani, ele s-au mutat la preocupari mai globale decit simpla dihotomie noi vs. vecinii. E ironic ca aceste traditii reinventate iau forma imaginara - sau poate nu tocmai, asa cum unii dintre romanii care traiesc la tara inca stiu - a unor peisaje pastorale in care mincarea e curata, animalele sint tratate bine si mediul inconjurator este protejat. Multi dintre noi incearca, de fapt, sa devina ceea ce sint dar au uitat cum sa fie.




Categorie articol: 

Comentarii