Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Traditie cu garnitura de cartofi prajiti (1)

Timpurile moderne fac traditiile sa se invirta ca titirezul. Traditia, insa, este singura de care ne mai putem agata pusi in fata unui viitor necunoscut si infricosator. Iar modalitatea cea mai adecvata de a reconcilia aceasta incompatibilitate fundamentala intre nostalgia dupa cele apuse si viitor este sa investim traditia cu noi intelesuri. E-o strategie folosita din vremuri vechi de guverne si conducatori. Nu numai ca ajuta ca lucrurile sa se miste cum trebuie, dar tine si masele sub control.
Iar in cazul unor societati precum majoritatea celor din secolul 20, care au intors spatele traditiei si s-au grabit sa imbratiseze modernitatea, solutia de mai sus are si mai mult efect. Trebuie mentionat aici ca, atunci cind ni se ofera sansa de a alege intre mentinerea unei traditii si beneficiile vietii moderne, cei mai multi le-alegem pe cele din urma, desi n-am recunoaste sub nici o forma. Ar parea prea capricios, si, cu siguranta, ne-loial.
in Japonia oamenii au avut mult de furca cu alegerea acelor aspecte ale vietii moderne pe care sa le accepte si a acelor traditii pe care sa le onoreze. Japonia are o istorie indelungata, asa ca traditiile nu sint parasite cu mare usurinta. Mincarea, insa, e o exceptie. Timp de 700 de ani, carnea a fost tabu in Japonia, iar cind prohibitia a fost abolita in preajma anilor 1800, carnea a devenit una dintre cele mai populare mincaruri. Produsele lactate si inghetata i-au urmat exemplul dupa cel de-al doilea Razboi Mondial si ciocolata (nu foarte buna, e-adevarat!) umple acum un intreg sir de rafturi in orisice magazin alimentar. Tinerii prefera piinea in loc de peste la micul dejun, iar McDonald’s - si nu-s de blamat aici! - este enorm de popular.
Rezultatul acestei schimbari? Pai, batrinii, pe care McDonald’s nu-i pasioneaza prea tare si care locuiesc oricum in zone in care nu prea sint McDonald’s-uri, traiesc mult si bine si fara mari probleme de sanatate. in lume, japonezii sint, pina la urma, societatea cea mai longeviva si mai sanatoasa la virste inaintate. Imediat ce muti statisticile cu o generatie mai jos, situatia nu mai e, insa, chiar atit de roz. Boli de inima, diabet, colesterol mare... bolile legate de stilul de viata sint prezente in numar mare. Japonezii le numesc "boli vestice”, poate si pentru a gasi vina mincarii proaste, "straine”. Adevarul este ca toate aceste boli sint boli ale bunastarii, si sint prezente pe peste tot pe unde exista mincare in abundenta. Iar abundenta mincarii merge, nu se stie din ce pricina, mina-n mina cu viata sedentara - mecanizarea sa fie de vina? Constatarea ca avem de-a face cu boli de afluenta e intotdeauna insotita de o aluzie moralizatoare, care sugereaza ca oamenii nu se pot controla atunci cind sint pusi in fata unui festin. Pe de alta parte, in societatile afluente mortalitatea infantila este foarte scazuta. Iar cum oamenii tot trebuie sa moara dintr-o cauza, atunci bolile de afluenta devin cauza cea mai plauzibila si la-ndemina (medicina contemporana pare sa sugereze ca de-am fi in stare sa ne controlam lacomia si lenea, am trai pe vecie - ceea ce nu e nici pe departe adevarat sau posibil din punct de vedere stiintific).
Ideea e ca Japonia a inceput sa fie din ce in ce mai ingrijorata de starea de sanatate a propriei populatii. Iar daca bolile de care mor oamenii sint "vestice”, atunci poate ca cel mai simplu ar fi evitarea lucrurilor occidentale si intoarcerea la traditie. Si tocmai asta fac japonezii, desi au grija sa inveleasca grijulii traditia in mantaua solida a biostiintei nascute de Iluminismul vestic (cu mici adaptari pe ici, pe colo). (va urma)




Categorie articol: 

Comentarii