Mergi la conţinutul principal

Tot mai multe donaţii pentru Andreea

• este vorba despre 13.800 lei adunaţi în urma evenimentului “Nu rămâne indiferent”, plus alţi 3.200 lei care s-au strâns la Festivalul Dulciurilor • colegii Andreei de la Şcoala “Fănuş Neagu” s-au mobilizat din nou şi au reuşit să colecteze donaţii de peste 2.000 lei • şi consilierul municipal ALDE, Daniela Rădulescu, a donat 1000 lei pentru fetiţă • pe 13 septembrie, Andreea a ajuns la un spital din Italia, acolo unde poate primi şansa la o viaţă sănătoasă •

 

Povestea Andreei Popescu, adolescenta de 12 din Brăila care se luptă cu leucemia, reuşeşte să mobilizeze tot mai mulţi brăileni. Weekendul trecut a fost unul plin de donaţii pentru aceasta, după cum s-a văzut în urma evenimentelor organizate pentru fetiţă. Mai întâi, vorbim despre zeci de persoane care au răspuns iniţiativei “Nu rămâne indiferent” şi au venit vineri, 13 septembrie, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, la cortul special amenajat cu ajutorul celor de la Crucea Roşie Brăila. Mici sau mari, brăilenii au dorit să arate că sunt alături de Andreea şi au făcut donaţii pentru aceasta, la final suma adunată fiind de 13.800 lei.

Apoi, tot în weekend, a avut loc Festivalul Dulciurilor, eveniment la care cei de la Asociaţia “Magia Binelui” au oferit spre vânzare vizitatorilor diverse obiecte hand-made, banii fiind apoi dăruiţi pentru cauza Andreeai. După trei zile de festival suma adunată din donaţii a fost de peste 3.200 lei.

Nici elevii clasei a VI-a B de la Şcoala Gimnazială “Fănuş Neagu”, colegii de clasă ai Andreei, nu au stat deoparte weekendul trecut. Chiar dacă au avut de pregătit teme şi de învăţat pentru testările iniţiale, nimic nu i-a împiedicat să strângă, din nou, donaţii pentru colega lor. Aşa că s-au împărţit în două echipe şi au mers cu o urnă mobilă în mai multe zone din oraş, reuşind să adune peste 2.000 lei.

Trebuie precizat că o donaţie pentru Andreea a sosit şi la sediul redacţiei noastre. Daniela Rădulescu, consilier municipal ALDE, i-a oferit acesteia suma de 1.000 lei, donaţia fiind însoţită de urări de sănătate.

 

Andreea a ajuns în Italia

 

Aşa cum v-am mai informat, Andreea Popescu a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică T (LAL-proT) cu afectarea sistemului nervos central şi limfom leucemizat în zona plămânilor. Cum şansa ei de vindecare vine de la o clinică din Italia, pe 13 septembrie adolescenta a reuşit să ajungă la Spitalul de Pediatrie Meyer din Florenţa. Acolo a fost supusă unor noi investigaţii iar pe baza rezultatelor examinărilor specialiştii vor stabili ce tratament trebuie să urmeze.

Primul pas a fost reuşit însă urmează o luptă lungă şi anevoioasă pentru adolescentă, o bătălie în care va avea nevoie de tot suportul nostru. Noi o putem ajuta cu o donaţie prin intermediul paginii de Facebook “Alături de Andreea” sau  direct în conturile părinţilor:

 

LEI - RO26RNCB0746018689640003,

EUR - RO80RNCB0746018689640001, deschise pe numele Popescu Adrian (tatăl)

REVOLUT - GB19REVO00997003313351, deschis pe numele Popescu Manuela (mama).

 

Orice sumă, cât de mică, contează!

Împreună putem scrie un final fericit pentru povestea Andreei!

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro