Mergi la conţinutul principal

Tot mai mulţi vrânceni care transportă ilegal struguri, prinşi şi amendaţi în Brăila

comercianţii transportau marfa cu două autoutilitare, în zorii zilei, însă poliţiştii i-au luat la întrebări şi au constatat că nu au acte pentru cantitatea de struguri

 

Vrâncenii continuă să aducă importante cantităţi de struguri la Brăila. Nu au acte de provenienţă pentru marfă şi, după ce poliţiştii le ies în cale, rămân fără tonele de struguri.

Joi dimineaţă, la ora 5.20,  poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică i-au depistat în trafic, pe Bulevardul Dorobanţilor, pe doi bărbaţi, din judeţul Vrancea.  Ei transportau, cu două autoutilitare, câte 3.000 kg de struguri fiecare, fără a deţine documente legale de provenienţă. Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 12/1990. Mai grav a fost pentru ei că întreaga cantitate, adică 6.000 kg de struguri, în valoare totală de 9.000 lei, a fost confiscată de poliţişti şi predată unei societăţi de profil, în vederea valorificării.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro