Mergi la conţinutul principal

Torţionarul Ion Ficior, trimis în judecată

Torţionarul Ion Ficior a fost trimis în judecată luni, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzat de crimele din perioada în care a condus colonia de muncă de la Periprava, au declarat, pentru mediafax.ro, surse din cadrul instituţiei.
Potrivit surselor citate, Ion Ficior a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Ion Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, fiind înregistrate 103 decese.
Ficior este al doilea torţionar trimis în judecată, după ce în luna iunie a fost deferit justiţiei Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din 1956 până la desfiinţarea închisorii, în 1963, ultimul şef al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, şi liderul ţărănist Ion Mihalache.

Lichidare fizică

"Din probele administrate în cauză până la acest moment a reieşit faptul că regimul de detenţie aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: condiţii de detenţie mizerabile şi inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din barăci şi aglomerare excesivă; lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre; lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale sau refuzul de a acorda asistenţă medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament", conform anchetatorilor.
Potrivit procurorilor, din cauza condiţiilor inumane din Colonia de muncă Periprava (foame, frig, bătăi zilnice, lipsa condiţiilor elementare de trai, neasigurarea condiţiilor medicale necesare deţinuţilor bolnavi) şi a normelor de lucru, imposibil de realizat chiar şi pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor de aici era foarte mare, fiind înregistrate 103 decese în perioada 1958 şi 1963, când la conducera unităţii a fost Ion Ficior.

35 de torţionari identificaţi

În aprilie 2013, IICCMER anunţa că a identificat numeroase fapte cu posibile consecinţe de natură penală comise de 35 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcţiilor în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 şi 99 de ani şi locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER informa atunci că a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor şi adreselor exacte ale persoanelor în cauză.
În 30 iulie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav. În 9 august, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de IICCMER împotriva lui Vişinescu.
Parchetul instanţei supreme anunţa, în 3 septembrie 2013, că Alexandru Vişinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală. Ulterior, şi în cazul lui a fost schimbată încadrarea juridică în infracţiuni contra umanităţii, el fiind trimis în judecată în 18 iunie. Dosarul lui Vişinescu va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro