Mergi la conţinutul principal

Topul şcolilor din municipiu la Evaluarea Naţională

După rezolvarea contestaţiilor, şcolile au putut afişa rezultatele finale la Evaluarea Naţională. La nivelul minicipiului au luat note peste cinci 89% dintre elevi.
Din cele 130 de contestaţii la limba română şi matematică, majoritatea au avut note în intervalul 7.00 - 9.00, deşi nu au lipsit nici lucrări cu note sub cinci care au fost contestate. După recorectarea lucrărilor, procentul de note peste cinci nu s-a modificat la nivelul judeţului Brăila, semn că de cele mai multe ori corectarea s-a făcut conform baremului. Inspectorul Corina Pavel chiar a precizat că, în conformitate cu regulamentele, s-a procedat şi la recorectare prin sondaj şi s-a constatat din nou că evaluatorii au respectat baremul. Diferenţele constatate la contestaţii au fost între 0,50 şi 1 punct. Au fost câteva situaţii când nota iniţială a scăzut cu câteva procente după contestaţie. Situaţii în care să se promoveze după contestaţii nu au fost decât două, iar la nota maximă după contestaţii a ajuns o singură elevă de la "Murgoci", care a primit 0.30 puncte.
28evaluaTABELAu luat note peste cinci toţi elevii de la şcolile: "Bălcescu" - unde s-au obţinut şi 29 de note maxime la matematică şi limba română, la "Murgoci" - unde s-au obţinut patru medii la Evaluarea Naţională de zece, "Iorga", "Perpessicius", "Aslan", Waldorf şi "Sadoveanu". Foarte aproape s-au situat, ca de obicei, şcolile "Ion Creangă" - 99%, "Mihai Eminescu" - 98%, "Ion Băncilă" - 96%, dar şi, neaşteptat, "G. Coşbuc" - 96%. Rezultate bune, note peste cinci la mai mult de 90% dintre elevi, s-au înregistrat la: Liceul de Artă, "Fănuş Neagu", "Cuza", "Sf. Andrei", "Cerna", "V. Alecsandri", "Radu Tudoran". Celelalte şcoli au obţinut procente de note peste cinci mulţumitoare, majoritatea între 89% şi 75%. Doar în câteva şcoli au promovat puţin mai mult de jumătate dintre elevi: "Nikos Kazantzakis", "N. Chercea", "Kogălniceanu" şi "Puşkin". Aici însă cadrele didactice sunt totuşi mulţumite pentru că elevii sunt unii cu grave probleme, provin din medii defavorizate, au părinţii plecaţi sau şomeri, iar interesul lor pentru şcoală este scăzut sau lipseşte cu desăvârşire. În aceste condiţii, dacă jumătate dintre ei reuşesc să ia note de trecere, profesorii sunt mulţumiţi. Oricum, faţă de rezultatele din anii anteriori, aceste şcoli se află în progres evident. Rezultate mai slabe s-au obţinut în mediul rural, însă aceste date nu le-am putut obţine deocamdată. Aici notele peste cinci sunt, cel mai probabil, 60%.
Menţionăm că în ziarul de mâine vom publica ierarhia judeţeană a elevilor de clasa a VIII-a, după media de admitere, pusă la dispoziţie de Inspectoratul Şcolar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro