Mergi la conţinutul principal

Tomberon incendiat în Piaţa Microhală de un beţivan

vineri, un bărbat s-a apucat să provoace scandal în piaţă şi a fost nevoie de intervenţia jandarmilor • el i-a înjurat pe oamenii aflaţi la cumpărărturi şi a incendiat materialele plastice dintr-un tomberon

 

Scandalagiu din Piaţa Microhală potolit de jandarmi. În ziua de 21 iunie, în jurul orei 11.00, un echipaj din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila a fost sesizat că un bărbat a adus injurii persoanelor aflate în piaţa Microhală, pe fondul consumului de alcool. Mai mult de atât, acesta a incendiat materiale plastice aflate într-un tomberon.

Persoana în cauză, de 34 de ani, din municipiul Brăila, a fost condusă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Brăila. Aici a fost legitimată şi sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 300 lei, conform Legii 61/1991 republicată, pentru faptele săvârşite.   

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro