Povestea simplă a domnului Sainte Colombe, maestru al Violei de Gamba şi al discipolului său Marin Marais. Povestea compozitorului care, îndurerat de moartea soţiei sale, refuză orice contact cu lumea, izolându-se în artă, ca formă supremă a existenţei. Apare astfel manifestat refuzul compozitorului până şi (sau mai ales) faţă de rege: "...eu însumi sunt demodat, Domnilor! strigă Sainte Colombe dintr-o dată vexat că e luat la rost pentru felul său de a se îmbrăca. Mulţumiţi-i Maiestăţii Sale, strigă el. Dar mai bine să-mi lumineze mâinile soarele asfinţitului decât aurul pe care mi-l oferă el. Mai bine cu straiele mele de dimie decât perucile voastre înfoiate. Mai bine cu găinile mele decât cu violoniştii regelui şi mai bine cu porcii mei decât cu sfinţia voastră".
Povestea celor două fiice ale sale, Madelaine şi Toinette, orfane atât prin moartea mamei cât şi prin izolarea tatălui. Povestea unui tânăr de 17 ani, care se vrea discipolul domnului Sainte Colombe, dar care, până într-un final, nu înţelege adevăratul sens al muzicii. Povestea tuturor dimineţilor lor care se duc fără să se întoarcă, dar care lasă în urmă muzica.
"Toate dimineţile lumii" este o carte scrisă cu senzualitatea crepusculară a unui romantic şi o carte elegantă ca un porţelan de Sevres. Este o pledoarie pentru artă ca ecou al morţii. Este cartea unui scriitor cu conştiinţa erotică a barocului. Este o carte care fascinează mai mult prin scriitură, prin formă, decât prin poveste.
Totodată, romanul a fost ecranizat în 1991, în regia lui Alain Corneau şi cu Gerard Depardieu în rolul lui Marin Marais. Unul dintre scenariştii a fost chiar Pascal Quignar, de aceea filmul rămâne fidel cărţii.
