Mergi la conţinutul principal

Titlurile de campioni judeţeni la pescuit sportiv se acordă duminică

Printre concurenţi se vor regăsi veteranul pescarilor sportivi brăileni, Petre Ciucă, multipla campioană naţională de junioare şi tineret speranţe, Oana Baştiurea, precum şi campioana naţională en titre de copii, Lavinia Niţu.
După desfăşurarea celor două manşe de concurs vor fi desemnaţi campionii judeţeni la seniori, tineret speranţe şi copii.
"Ca de obicei, la start se vor alinia pescari experimentaţi, care an de an reprezintă AJVPS Brăila la fazele finale ale acestei competiţii. În fiecare an lupta pentru podium a fost acerbă şi sunt convins că nici această ediţie nu va face excepţie de la regulă", a declarat Dumitru Bănică, vicepreşedintele AJVPS.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro