Mergi la conţinutul principal

Tinerii voluntari au descoperit frumusetea arheologiei

Clubul "Voltin", impreuna cu Muzeul Brailei, a realizat in aceasta vara o tabara de voluntariat la Sutesti. Activitatea se inscrie in proiectul "Uniti prin voluntariat", si este finantata de Directia pentru Tineret cu 12.560 de lei.
Coordonatoarea Clubului "Voltin", Adriana Vadeanu, a evidentiat faptul ca este pentru prima data cind se implica alaturi de ei o institutie publica si sint foarte bucurosi de sprijinul obtinut. "In urma actiunilor noastre ne dorim sa obtinem rezultate de impact, care sa sprijine nu numai activitatea partenerilor nostri, dar sa aiba impact si in comunitate. Rezultatele acestei tabere se vor putea vedea prin alte doua actiuni, o expozitie fotodocumentara, care va fi organizata la scoala din Sutesti, si o sesiune de comunicari stiintifice ale tinerilor voluntari. Este importanta aceasta actiune pentru ca dintre tineri doar unul singur este student la istorie, ceilalti sint elevi de liceu", a spus Adriana Vadeanu. Tinerii voluntari, alaturi de specialisti, au lucrat intr-un santier arheologic. Totodata, ei au desfasurat si o cercetare etnografica, considerata foarte importanta. "Pe fondul destramarii satului romanesc, acest aspect nu e de neglijat. Acum sintem in Uniunea Europeana, o structura complexa, care pune in comun economiile, dar care pune in pericol pastrarea traditiilor, a identitatii nationale. Acest aspect merita cercetat pentru a putea duce mai departe ceea ce ne individualizeaza ca popor. Aceasta actiune a tinerilor vine sa continue traditia “avintenilor”, un grup de elevi de la Liceul “Balcescu” a caror activitate s-a facut remarcata la Braila", a spus directorul Muzeului Brailei, dr. Ionel Candea.
In cadrul conferintei de presa au fost prezentate apoi cele doua situri in care s-au facut sapaturi arheologice si rezultatele cercetarii etnografice. Cele doua situri in care s-au facut cercetari arheologice sint "Fortificatia" si "Popina", responsabilul stiintific al cercetarilor fiind directorul adjunct al Muzeului Brailei, dr. Valeriu Sarbu. In urma cercetarilor din acest an la "Fortificatie" s-a descoperit ca de fapt este vorba de un complex de fortificatii, impresionante ca dimensiuni si amploare. Pentru ca inca nu s-a epuizat sapatura arheologica, nu se poate data exact perioada in care a fost construita fortificatia, dar se presupune ca este vorba de un edificiu al Imperiului Roman. Dr. Valeriu Sarbu a spus ca aceasta este singura fortificatie, singurul zid de pamint cunoscut din Cimpia Romana, care are lungimea de un kilometru si se incearca introducerea acestui sit intr-o lista nationala de protectie.
In celalalt sit din Sutesti, "Popina", s-a descoperit un bordei oval, podeaua acestuia si urmele vetrei de foc, alaturi de vase ceramice apartinind culturii Basarabi.
Cercetarea etnografica a urmarit descoperirea originii locuitorilor din zona si a unor elemente de istorie orala. Tinerii au discutat cu tesatoare, lautari, fierari, veterani de razboi si cadre didactice cu ajutorul carora vor intocmi o culegere de folclor.
In perioada 3 - 6 septembrie, voluntarii vor merge intr-o alta tabara, in care vor intocmi lucrarile ce urmeaza sa fie prezentate la sesiunea de comunicari stiintifice, sub indrumarea specialistilor. Elevii doresc sa continue proiectul si anul viitor, iar finantatorul, Directia pentru Tineret, reprezentata de directorul Sorin Constantin, a promis ca se vor gasi surse de finantare, astfel ca aceasta tabara sa devina o traditie la Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro