Mergi la conţinutul principal

Tineri cercetaţi pentru furt

În noaptea de duminică spre luni, poliţiştii au fost sesizaţi că persoane necunoscute au pătruns în imobil şi au sustras un televizor LCD, un laptop şi un monitor LCD. La faţa locului s-a deplasat echipa de operativă, care a desfăşurat cercetări la faţa locului şi în teren şi i-a depistat, pe strada C.A. Rosetti, pe suspecţii Emil Ionuţ A. (27 de ani), Răzvan Valentin I. (21 de ani) şi Costel S. (20 de ani). Oamenii legii au stabilit că aceştia au ascuns bunurile sustrase în curtea unui restaurant din municipiu şi se pregăteau să le transporte cu autoturismul. Celor trei li s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro