Mergi la conţinutul principal

Tilea, dezamagit de rezolvarile gasite la problema ciinilor comunitari de candidatii PSD la Primarie

Viceprimarul Lucian Tilea este dezamagit de faptul ca cei trei posibili candidati ai PSD la Primaria municipiului vin cu tot felul de idei care mai de care mai exotice, atunci cind vine vorba de anumite aspecte ale administratiei publice. Mai precis, acesta se refera la solutiile gasite de Viorel Balcan, Aurel Simionescu si Doru Damian la problema ciinilor cumunitari, solutii care il uimesc pe viceprimar, in contextul in care cei trei au avut si inca au de a face cu administratia publica si, teoretic, stiu foarte clar care e legislatia in domeniu. Astfel, referitor la propunerile lui Viorel Balcan privind rezolvarea problemei ciinilor comunitari, Tilea a comentat: "Balcan este cel mai apropiat de lege, este de acord cu eutanasierea lor si in lege asa se spune. Dar apoi dumnealui spune niste chestii cu care nu pot fi de acord. In primul rind, spune ca serviciul nu exista. El exista, insa a fost concesionat. Apoi, doreste sa aloce o suma frumusica pentru asta, ceea ce e bine - desi nu stiu de unde - dar vrea sa aloce si bani pentru cetatenii care prind ciinii. Insa nu exista temei legal pentru asa ceva. Daca va apucati sa stringeti ciinii de pe strada acum, legea va interzice asta, deoarece prinderea lor se face conform unor normative".

Simionescu are impresia ca va stringe ciinii in 2 luni?

Viceprimarul Tilea s-a aratat uimit si de solutiile gasite de senatorul Aurel Simionescu, care, dupa parerea sa, frizeaza ori absurdul, ori ilegalul: "Domnul Simionescu cere multiplicarea adaposturilor. Pai, noua nu ne trebuie mai multe adaposturi decit avem deja, ca acolo nu stau decit 7 zile inainte de a fi revendicati sau eutanasiati. Noi avem probleme cu prinsul lor. Iar multiplicarea nu poate fi facuta decit in baza unei HCLM care sa prevada si fondurile necesare pentru asa ceva. Apoi, cere sa identificam catelele si locurile unde acestea fata.... Mi-e greu sa cred ca va fi nevoie sa umblam pe strada si sa ridicam coada ciinilor inainte de a-i prinde. Dumnealui mai spune ca prinderea ciinilor va trece in sfera societatii civile, dar asa ceva e ilegal, pentru ca legea spune clar cine se ocupa de asta. Si apoi, dumnealui are impresia ca va stringe ciinii in doua luni?"

Daca lumea nu ar mai arunca gunoi pe strada, nu ar mai fi nici ciini

Referitor la masurile gasite de consilierul municipal Doru Damian, viceprimarul Tilea nu s-a putut abtine sa nu se amuze de originalitatea acestora: "Domnul Damian spune “nu eutanasiei” ... Cred ca se referea la ciini. Dumnealui zice ca nici biserica, nici ONG-urile si nici legea nu o permit. Dar eu nu stiu despre ce biserica vorbeste, ca daca vorbeste despre Biserica Ortodoxa Romana, eu nu cred ca aceasta s-a implicat in activitatea de prindere a ciinilor. Ca zic asta ONG-urile, probabil... Dar legea spune in mod sigur “da”. Cel putin cea referitoare la ciinii comunitari". Mai departe, viceprimarul puncteaza ca Damian, ca si Balcan, doreste reinfiintarea unui serviciu a carui desfiintare a votat-o chiar anul trecut in CLM. Insa, de departe cea mai originala idee a consilierului municipal PSD-ist este cea privind testarea afinitatii hingherilor fata de animale: "Eu zic ca ar fi o problema patologica pentru o astfel de persoana sa fie afina cu persoana pe care trebuie sa o omoare. Am mai auzit de cazuri in care criminalii isi iubeau victimele. Parca nu mi-as dori asa angajati. Iar in ce priveste sanctionarea celor care hranesc ciinii... Eu stiu ca domnul Damian are studii juridice si poate stie mai multe decit mine, dar eu nu am auzit de asa ceva. Daca ar exista, as citi cu toata pasiunea cum nu e voie sa hranesti o pasare a cerului sau un ciine al pamintului...". Tilea a tinut sa precizeze ca, de fapt, problema ciinilor comunitari s-ar rezolva mult mai repede daca lumea nu ar mai arunca gunoiul menajer pe strada: "Singura solutie care va rezolva, coroborat cu legea, problema ciinilor vagabonzi va fi lipsa gunoaielor menajere de pe strazi. Atita timp cit patrupedele vor avea ce sa manince, putem sa stringem si cite 100 pe zi ca tot se vor inmulti. Dar aici e vorba de educatia omului, nu a saracului animal".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro