Mergi la conţinutul principal

Teza cu subiect unic se amână pentru joi

Până atunci, adică pe 6 mai, urmează să se semneze un document în care să se prevadă faptul că nivelul veniturilor salariale din învăţământ nu va fi afectat, adică toate sporurile din învăţământ vor rămâne la locul lor, că prin legea salarizării unice se va susţine un nivel de salarizare pentru educaţie corespunzător importanţei muncii dascălilor, că se vor monitoriza toate cheltuielile realizate pentru investiţii în educaţie şi că se vor definitiva principiile şi calendarul descentralizării sistemului de învăţământ, menţinându-se titularizarea în sistem. De asemenea, până la 30 iunie se va stabili şi un calendar privind aplicarea Legii 221/2009. Toate acestea vor fi stipulate într-un document ce va fi semnat de către reprezentanţii sindicali pe 6 mai.
Inspectorul şcolar general Viorel Mortu a explicat că amânarea tezei pentru ziua de joi nu implică niciun fel de probleme organizatorice. "Mâine va fi o zi normală de şcoală. Tezele se amână pentru joi, însă nu se modifică nimic din complexul mecanism al tezei. Totul se transferă pentru ziua de joi. Mă bucur că după discuţii tensionate s-au câştigat câteva puncte în dialogul cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor", a explicat Viorel Mortu.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a precizat ieri, după discuţia cu sindicatele, că a hotărât amânarea tezei pentru că elevii nu ar mai fi fost astăzi bine pregătiţi pentru teză din cauza negocierilor. Pe de altă parte, preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", prof. Marius Nistor, a precizat că nu este exclusă reluarea grevei în ziua de joi, pentru a boicota din nou teza cu subiect unic, pentru că cele menţionate în documentul ce se va semna pe 6 mai vor fi puse în discuţia Birourilor Executive ale federaţiilor sindicale, iar dacă acestea nu vor fi mulţumite, protestele vor fi reluate. Mai mult, Nistor a declarat că nu profesorii au fost primii care s-au folosit de copii în această luptă, ci guvernul, atunci când a micşorat numărul de ore din planul cadru, spunând că a făcut acest lucru pentru binele copiilor. "Problemele sunt foarte grave. Nu mai acceptăm neaplicarea Legii 221/2008, neacordarea a 6% din PIB pentru educaţie şi o rectificare negativă. Nu mai acceptăm minciuni şi nerespectarea angajamentelor", a spus prof. Marius Nistor. Reprezentantul Federaţiei sindicale "Alma Mater" a precizat că sindicaliştii vor garanţii că vor fi bani pentru investiţii, că vor fi bani pentru aplicarea Legii 221/2008 măcar de la 1 ianuarie 2010 şi că amânarea tezei a fost doar un time-out acordat guvernului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro