Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Termocentrala de la Chiscani dă afară 30 de oameni

Aşa cum a explicat directorul "Electrocentrale" Brăila, Viorel Cotigă, consorţiul celor două firme străine implicate în proiectul evaluat la 1 miliard de euro este interesat doar de blocurile de producţie 1 şi 2 ale termocentralei de la Chiscani, blocul 3 urmând a fi trecut din faza de conservare în cea de casare. "Rămâne doar personalul necesar pentru operarea primelor două blocuri renovate recent, iar negocierile cu sindicatul au condus la stabilirea condiţiilor în care salariaţii concediaţi vor pleca din unitate. De altfel, înscrierea pe lista de disponibilizări a fost pe bază de voluntariat, fiind mai multe cereri decât numărul de locuri ce urmează a fi desfiinţate", a punctat Cotigă. De altfel, conducerea companiei mamă "Termoelectrica" anunţase încă de la finele anului trecut că nu exclude disponibilizări, odată cu parteneriatele încheiate pentru termocentralele de la Brăila şi Galaţi vizând privatizarea acestor sucursale. Potrivit anunţului de concediere colectivă, perioada de preaviz a celor 30 de persoane notificate ar urma să se încheie în a doua jumătate a lunii octombrie.
Reamintim că "Termoelectrica" şi consorţiul format din "E.ON Kraftwerke GmbH" şi "Enel" au semnat la 18 iunie 2008 memorandumul de înţelegere pentru construirea termocentralei de tip "greenfield" de la Brăila, ale cărei costuri se ridică la aproape un miliard de euro. În cadrul viitoarei societăţi mixte care va administra noua capacitate de producere a energiei electrice "Termoelectrica" va contribui cu activele curente de la actuala centrală Brăila, iar consorţiul va contribui cu banii necesari investiţiei. Unitatea de producţie pe bază de huilă ce se preconizează a fi construită la Brăila va avea o capacitate de 800 MW.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii