Mergi la conţinutul principal

Termen final pentru depunerea cererilor de subvenţie la motorină, oi şi capre

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Brăila avertizează fermierii locali că mai au la dispoziţie doar trei zile, respectiv până vineri, 13 decembrie, pentru a depune cererile de finanţare pentru subvenţia la motorină pe anul în curs, precum şi pentru subvenţia la ovine/caprine din zonele defavorizate.
Printr-un comunicat de presă, instituţia face cunoscut potenţialilor beneficiari că pot depune cererea de acord prealabil pentru finanţarea prin rambursare, pentru motorina utilizată în agricultură în anul agricol 2013-2014, în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare, astfel: pentru anul 2013, cererea se depune până pe 13 decembrie 2013, iar pentru anul 2014, cererea se poate depune până pe 31 decembrie 2013.
După obţinerea acordului prealabil, emis de către APIA, beneficiarii trebuie să depună la agenţie o cerere trimestrială pentru acest ajutor de stat prin rambursare a diferenţei de acciză. Cantităţile de motorină ce beneficiază de ajutor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.
În ce priveşte a doua formă de sprijin financiar, APIA a punctat faptul că de această subvenţie pot beneficia crescătorii de ovine/caprine persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, care deţin exploataţii cu cod primit de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor localizate în zonele defavorizate din România.
Conform Anexei 4 la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, zonele defavorizate din judeţul Brăila sunt: Berteştii de Jos, Chiscani, Cireşu, Făurei, Frecăţei, Gropeni, Însurăţei, Măraşu, Măxineni, Racoviţa, Salcia Tudor, Scorţaru Nou, Siliştea, Stăncuţa, Surdila-Greci, Tichileşti, Ulmu, Vădeni, Vişani şi Zăvoaia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro