In zona noastra circula o legenda conform careia cel care a descoperit proprietatile terapeutice ale Lacului Sarat a fost Vlad Tepes. Se spune ca, in timpul unei batalii cu otomanii, Tepes a luat prizonieri citeva zeci de soldati turci pe care, pina la sfirsitul luptei, i-a lasat cu o parte din ostenii sai la Braila. Ca sa le faca sederea cit mai groaznica, ostasii lui Tepes i-au tinut pe turci timp de o saptamina "la saramura", adica in apele lacului. Cind domnitorul s-a intors, a ordonat ca prizonierii sa fie trasi in teapa, dar contrar asteptarilor, acestia au rezistat chinurilor inexplicabil de mult. Tepes a considerat ca numai saptamina de "tratament" i-a intarit pe vrajmasi, drept pentru care a ordonat ca dupa fiecare batalie, ostasii si caii lor sa isi vindece ranile in apele sarate.
La mai bine de 400 de ani de la aceasta intimplare, pe malul lacului s-a construit si prima baza de tratament care, in scurt timp, pentru miracolele infaptuite, a capatat renume in tara si peste hotare.
Pentru braileni, dintotdeauna Lacu Sarat a fost un important punct turistic, atit pentru tratament, cit si pentru relaxare. Si, totusi, de ceva vreme, autoritatile nu mai dau doi bani pe aceste locuri. Investitorii, nici atit.
Duminica, pentru prima data anul acesta, am ales sa imi petrec dupa amiaza in Statiunea Lacu Sarat. Nici ca as fi putut avea o idee mai proasta. Nebunia care m-a intimpinat inca de la primii pasi este greu de descris, iar drumul pina la rondou a fost o adevarata aventura. Masinile parcate umpleau la refuz ambele trotuare si, pe alocuri, chiar si portiuni serioase din sosea. Iar printre toate acestea, din ambele sensuri, alte citeva zeci de masini incercau sa se strecoare, intr-un du-te - vino continuu. Toata lumea se grabea, unii spre casa, obositi dupa o zi de plaja, altii dornici sa ajunga mai repede pe alei, la umbra. Nervi, claxoane, injuraturi. Iar in asa invalmaseala, sa arunci mucul de tigara sau cutia de suc direct din masina, parea ceva normal. Ca uneori ele ajungeau chiar pe imbracamintea trecatorilor, chiar nu mai conta. La fel cum nu mai conta nici zgomotul ATV -urilor, motocicletelor si scuterelor ce pusesera stapinire pe aleea plajei.
Intr-un sfirsit, cu chiu cu vai, am ajuns si intr-o zona ceva mai linistita. Dar alte probleme si-au aratat coltii. Putinele banci existente erau fie foarte murdare, fie acoperite de arbustii neingrijiti, fie rupte pur si simplu in doua. Pe cit de linistita era zona, pe atit era de urit mirositoare, dintre tufisuri razbind un iz greu de gunoi infierbintat. Mucuri de tigari, ambalaje, sticle, resturi de mincare intregeau peisajul. In plus, iarba uscata, buruieni, si mult praf. Dezolant, deplorabil, dezastruos. Dar mai ales condamnabil. Pentru ca e inadmisibil sa ai la o aruncatura de bat o asemenea oportunitate si sa iti bati joc de ea. Dar, de fapt, de ce ma mir! Braila e plina de locuri minunate distruse de indiferenta edililor nostri.
Trist, dar adevarat. Cu Dunarea de-o parte si Lacu Sarat de alta, cu doua parcuri renumite, Monument si Gradina Mare, cu o faleza impresionanta si bulevarde umbroase, cu citeva zeci de hectare de padure la periferie, Braila este, totusi, un oras in care efectiv nu ai unde sa te relaxezi decent intr-o dupa amiaza de weekend.
La mai bine de 400 de ani de la aceasta intimplare, pe malul lacului s-a construit si prima baza de tratament care, in scurt timp, pentru miracolele infaptuite, a capatat renume in tara si peste hotare.
Pentru braileni, dintotdeauna Lacu Sarat a fost un important punct turistic, atit pentru tratament, cit si pentru relaxare. Si, totusi, de ceva vreme, autoritatile nu mai dau doi bani pe aceste locuri. Investitorii, nici atit.
Duminica, pentru prima data anul acesta, am ales sa imi petrec dupa amiaza in Statiunea Lacu Sarat. Nici ca as fi putut avea o idee mai proasta. Nebunia care m-a intimpinat inca de la primii pasi este greu de descris, iar drumul pina la rondou a fost o adevarata aventura. Masinile parcate umpleau la refuz ambele trotuare si, pe alocuri, chiar si portiuni serioase din sosea. Iar printre toate acestea, din ambele sensuri, alte citeva zeci de masini incercau sa se strecoare, intr-un du-te - vino continuu. Toata lumea se grabea, unii spre casa, obositi dupa o zi de plaja, altii dornici sa ajunga mai repede pe alei, la umbra. Nervi, claxoane, injuraturi. Iar in asa invalmaseala, sa arunci mucul de tigara sau cutia de suc direct din masina, parea ceva normal. Ca uneori ele ajungeau chiar pe imbracamintea trecatorilor, chiar nu mai conta. La fel cum nu mai conta nici zgomotul ATV -urilor, motocicletelor si scuterelor ce pusesera stapinire pe aleea plajei.
Intr-un sfirsit, cu chiu cu vai, am ajuns si intr-o zona ceva mai linistita. Dar alte probleme si-au aratat coltii. Putinele banci existente erau fie foarte murdare, fie acoperite de arbustii neingrijiti, fie rupte pur si simplu in doua. Pe cit de linistita era zona, pe atit era de urit mirositoare, dintre tufisuri razbind un iz greu de gunoi infierbintat. Mucuri de tigari, ambalaje, sticle, resturi de mincare intregeau peisajul. In plus, iarba uscata, buruieni, si mult praf. Dezolant, deplorabil, dezastruos. Dar mai ales condamnabil. Pentru ca e inadmisibil sa ai la o aruncatura de bat o asemenea oportunitate si sa iti bati joc de ea. Dar, de fapt, de ce ma mir! Braila e plina de locuri minunate distruse de indiferenta edililor nostri.
Trist, dar adevarat. Cu Dunarea de-o parte si Lacu Sarat de alta, cu doua parcuri renumite, Monument si Gradina Mare, cu o faleza impresionanta si bulevarde umbroase, cu citeva zeci de hectare de padure la periferie, Braila este, totusi, un oras in care efectiv nu ai unde sa te relaxezi decent intr-o dupa amiaza de weekend.
