Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Teatrul de Papusi pregateste o farsa de Moiliere pentru noua stagiune

Echipa de actori a Teatrului de Papusi lucreaza in aceste zile la reluarea unor spectacole in stagiunea 2007 - 2008 care au avut succes la copii: "Zina apelor", "Semaforul" si "Sarea in bucate". De asemenea, se lucreaza si la o noua premiera, "Mica Sirena", montata de regizorul teatrului, Mihai Paun. Premiera va fi lansata la mijlocul lunii octombrie. In luna urmatoare, noiembrie, se va monta o alta piesa, "Taranul doctor", de catre regizorul francez Emmanuel Ray, dupa o farsa populara semnata de Moliere, ideea fiind preluata dintr-o poveste populara franceza.
"Se vor lucra doua versiuni, una pentru scena din interior si alta pentru exterior, care va putea fi jucata pe strada, in spatii neconventionale. Sper sa fie doua montari de calitate si sa aiba succes la public. O alta problema importanta a teatrului este cea a spatiului. Cladirea in care sintem acum a fost retrocedata si aici mai avem voie, conform legii, sa stam doi ani. Ce se va intimpla cu teatrul de papusi dupa acesti doi ani inca nu se stie", a spus directorul Florin Chirpac.
Pentru lunile anului 2008 mai sint planificate premiere cu spectacolele: "Hainele imparatului", "Sindbad Marinarul", iar in lunile martie sau aprilie se va prezenta premiera "Dl. Goe" de Caragiale, montata de regizoarea Alina Hiristea de la Teatrul de papusi "Merlin" din Timisoara.
Stagiunea se va deschide pe 23 septembrie cu spectacolul in reluare din stagiunea trecuta "Padurea cinta".




Categorie articol: 

Comentarii