Mergi la conţinutul principal

Taximetrist prins cu box-ul metalic în maşină

poliţiştii au oprit pentru control un brăilean care conducea un taxi pe Bulevardul Dorobanţilor • în portiera vehiculului a fost găsit un spray lacrimogen şi un box metalic

 

La data de 15 octombrie, ora 16.00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic, pentru control, pe un şofer brăilean de 41 de ani. Acesta conducea un autoturism, în regim de taxi, pe Bulevardul Dorobanţilor. Poliţiştii au efectuat controlul vehiculului şi au găsit în portiera stânga faţă un spray lacrimogen şi un box metalic cu trei monturi metalice, tip cap de mort. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Brăileanul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru portul fără drept de obiecte periculoase.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro