Mergi la conţinutul principal

Taxe şi impozite mai mari pentru brăileni

Brăilenii vor plăti anul acesta impozite şi taxe locale mai mari cu câteva procente faţă de anul trecut. Atât taxele şi impozitele încasate de CLM Brăila cât şi cele percepute de CJ Brăila au fost majorate încă din cursul anului trecut, prin hotărâri de consiliu aprobate cu unanimitate de voturi. Astfel, în ce priveşte CLM Brăila, taxele şi impozitele au fost majorate cu 7% faţă de 2010. Totodată, municipalitatea a păstrat bonificaţiile acordate persoanelor fizice care plătesc anticipat impozitul pe clădiri (bonificatie de 10%), terenuri (bonificaţie de 10%) şi pe mijloacele de transport (bonificaţie de 5%). În ce priveşte CJ Brăila, această instituţie a majorat taxele şi impozitele locale cu 7,77%. "În urma analizei condiţiilor economico - sociale ale judeţului şi având în vedere că din anul 2008 s-a păstrat acelaşi nivel al impozitelor şi taxelor locale, considerăm necesară şi oportună majorarea cu 7,77% (rata inflaţiei aferentă perioadei septembrie 2009 - septembrie 2010), pentru anul 2011, a impozitelor şi taxelor locale prevăzute de legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare", este motivul pentru care CJ a recurs la această majorare, aşa cum se arată în expunerea de motive a proiectului aprobat luna trecută de către consilierii judeţeni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro