Mergi la conţinutul principal

Tamponare soldată cu dosar penal, fiindcă n-avea permis

Dacă ar fi avut carnet de şofer, ar fi scăpat ceva mai ieftin dintr-o tamponare aparent uşoară. În contextul în care a urcat la volan fără să se gândească şi a mai şi comis-o, neacordând prioritate unui autoturism care circula pe ditamai drumul european, Nicolae D., 28 ani, din comuna Victoria, s-a ales cu dosar penal.
"În cursul zilei de marţi, la ora 13.25, ofiţerul de serviciu de la Poliţia oraşului Însurăţei a fost sesizat, prin apel la 112, de către Costel P. (41 de ani), din comuna Ciocile, cu privire la faptul că a fost implicat într-o tamponare pe raza oraşului Însurăţei. După primirea sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţişti de la Însurăţei, care au desfăşurat primele verificări şi au stabilt că Nicolae D. (28 de ani), din comuna Victoria, fără să fie posesor al permisului de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a condus autoturismul personal, pe o stradă din Însurăţei şi la intersecţia cu DE 584 nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de către Costel P., intrând în coliziune cu acesta", se arată în buletinul de presă al Poliţiei.
În urma accidentului a rezultat doar avarierea celor două autovehicule. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii i-au întocmit tânarului de 28 de ani dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro