Mergi la conţinutul principal

Talentele din pepiniera clubului Arashi-do Brăila confirmă

• clubul brăilean coordonat de sensei Daniel Mihai a obţinut rezultate foarte bune la etapa de zonă a Campionatului Naţional de karate tradiţional de la Vaslui • reprezentanţii clubului brăilean sunt favoriţi la medalii, în finalele de la Iaşi

 

Peste 250 de copii, de la 20 de cluburi, majoritatea din zona Moldovei,  au participat, în perioada 1-3 martie, la ediţia 2019 a etapei de zonă a Campionatului National de karate traditional rezervat copiilor. Competiţia a avut loc în sala de sport a liceului “Ion Mincu” din Vaslui, iar printre printre protagonişti, ca de obicei, s-a regăsit clubul brăilean CS Arashi-do, coordonat de sensei Daniel Mihai.

Sportivii prezenţi la Vaslui s-au luptat pentru a-şi asigura biletele pentru ultima fază a competiţiei, cea finală, care va avea loc la Iaşi.

La această ediţie a Campionatului Naţional de karate tradiţional – faza de zonă, CS Arashi-do a participat cu 21 de sportivi, iar rezultatele au fost remarcabile.

A fost o competiţie puternică pentru că au venit cluburi cu tradiţie, cu sportivi medaliaţi pe plan naţional şi internaţional, dar consider că pregătirea pe care am efectuat-o noi în acest an a dat roade şi toţi sportivii care au avut drept obiectiv calificarea în finala de la Iaşi şi-au realizat obiectivele. Chiar şi sportivii care nu au reuşit să se califice în ultimul act al competiţiei au avut prestaţii în creştere valorică. Avem destul timp pentru a pregăti faza finală unde mergem cu dorinţa de a cuceri cât mai multe medalii”, ne-a declarat sensei Daniel Mihai.

La copii 2, clubulul brăilean a obţinut trei locuri întâi, prin Dario Mihai şi Alexia Chirac la enbu mixt, Dario Mihai şi Gabriel Giurgiu la enbu masculin şi prin Gabriel Giurgiu la kumite individual, precum şi două locuri trei, cu echipa de kata formată din Dario Mihai, Gabriel Giurgiu, Marius Constantinescu precum şi la enbu masculin, prin Dumitru Andrei şi Marius Constantinescu.

La copii 1, Maria Marcu s-a clasat pe primul loc la kumite individual şi pe al doilea la kata indivdual şi tot pe poziţia a doua a încheiat concursul Andreea Radu la kumite individual.

Daria Dârnea, Maria Marcu şi Andreea Radu au câştigat proba de kata echipe, aceeaşi performanţă fiind realizată de Cătălin Baciu şi Maria Marcu la enbu mixt.

Cătălin Baciu şi Bogdan Dîrnea au câştigat proba de enbu masculin, iar Daria Dârnea şi Bogdan Dîrnea s-au clasat pe poziţia a doua la enbu mixt.

La kata echipe, CS Arashi-do, în componenţa Bogdan Dîrnea, Cătălin Baciu, Ştefan Ţandără, a ocupat locul al treilea.

Pentru faza finală de la Iaşi au mai obţinut calificarea Denis Leca, Ionuţ Ţandără, Adrian Sârbu şi Alexandru Cazan.

Din lotul deplasat de clubul Arashi-do Brăila la Vaslui au mai făcut parte Dario Constntinescu, Andrei Răducan, Bianca Furcoi, Răzvan Malinchi, Alexandru Creţu, Medeea Năstase.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro